Rata anuală a inflației a fost de 12,44% la sfârșitul lunii noiembrie, a informat vineri, 10 decembrie, Banca Națională a Moldovei (BNM), scrie dosarmedia.md.
În octombrie, rata anuală a inflației a fost de 8,81%, în septembrie – de 6,68%, iar în august – de 4,64%. (La sfârșitul anului 2020, rata anuală a inflației tindea către „zero” procente. În noiembrie 2020, rata anuală a inflației era de 0,39%.)
Experții economici avertizau anterior că rata inflației va atinge „un nivel alarmant” până la sfârșitul anului. Reamintim că o rată a inflației de aproximativ 5%, este considerată de BNM „optimă pentru dezvoltarea economiei” moldovenești. Inflația crește îndeosebi sub presiunea factorilor externi, explicau specialiștii BNM. Republica Moldova importă de peste două ori mai mult decât exportă și, prin urmare, importăm și inflație, pentru că prețurile cresc pe întregul mapamond.
Cele mai mari scumpiri din noiembrie 2021
În paralel, Biroul Național de Statistică (BNS) a publicat pe 10 decembrie, un raport despre evoluția preţurilor de consum în Republica Moldova pe parcursul lunii noiembrie 2021 și în perioada ianuarie-noiembrie 2021.
Din informația BNS devine clar ce creșteri de prețuri anume au contribuit cel mai mult la formarea ratei inflației anuale de 12,44% către sfârșitul toamnei.
Astfel, în intervalul noiembrie 2020 – noiembrie 2021 (în ultimele 12 luni), prețurile au crescut cu 12,44%, inclusiv la produse alimentare – cu 15,49%, la mărfuri nealimentare – cu 11,28% și la serviciile prestate populaţiei – cu 9,65%.
În luna noiembrie 2021, în comparație cu octombrie 2021, prețurile au crescut în medie cu 3,50%. Produsele alimentare s-au scumpit cu 3,17%, mărfurile nealimentare – cu 1,38%, iar serviciile prestate populației – cu 7,07%.
Ouăle de găină s-au scumpit cu 11%, legumele – cu 10%
BNS precizează ce produse alimentare s-au scumpit în noiembrie, comparativ cu octombrie: ouă de găină – cu 11,4%, legume – cu 10,0%, cartofi – cu 9,2%, făină de porumb – cu 4,4%, zahăr – cu 4,1%, grăsimi – cu 4,0% (inclusiv la ulei vegetal – cu 4,3%, unt – cu 3,6%), ciocolată, bomboane de ciocolată și alte produse din cacao – cu 3,9%, pâine din făină de grâu – cu 2,8%, lapte şi produse lactate – cu 2,5% (inclusiv la lapte semidegresat și lapte integral – cu 5,4% și, respectiv, cu 3,5%, smântână şi frişcă – cu 2,2%, brânză de vaci, caşcaval şi brânză de oi – cu câte 2,1%, produse din lapte acru – cu 1,3%), orez – cu 2,1%, carne de porc, de pasăre, de vită, peşte, crupe, paste, biscuiți și turte dulci, sare, maioneză, muştar, oţet – până la 2%.
Gazul comprimat și cel lichefiat s-au scumpit cu 12%
În cazul produselor nealimentare, în noiembrie, față de octombrie s-au produs următoarele scumpiri: covoare – cu 6,0%, combustibili și carburanți – cu 2,9% (în special: brichete și peleți din biomasă – cu 13,6%, alte tipuri de combustibil pentru vehiculele particulare (gaz natural comprimat și gaz natural lichefiat) – cu 12,2%, cărbune de pământ – cu 9,1%, lemne pentru foc – cu 4,7%, gaz lichefiat, ambalat în butelii – cu 3,4%, motorină – cu 1,2%, benzină – cu 0,9%), echipamente de procesare a informaţiei – cu 2,7%, mobilă și echipamente de uz casnic – cu 2,1%, cizme, pantofi și alte tipuri de încălţăminte – cu 2,0%, aparate de uz casnic de capacitate mare – cu 1,7%, materiale pentru întreținerea și repararea locuinței – cu 1,6%, articole de uz casnic de folosință limitată – cu 1,5%, articole de îmbrăcăminte – 1,4%.
Gazele naturale s-au scumpit cu 80%, încălzirea – cu 19%, taxiul – cu 8%
S-au scumpit semnificativ și serviciile prestate populaţiei, comparative cu octombrie. Potrivit BNS, „au fost înregistrate creșteri de preț/tarife la serviciile comunal-locative – cu 19,7% (în special: gaz din rețea – cu 80,6%, încălzirea centralizată – cu 18,7%, prepararea apei calde – cu 11,4%), serviciile transportului de pasageri cu taxiul – cu 7,7%, cursurile de instruire pentru obținerea permisului de conducere – cu 5,6%, serviciile de telefonie mobilă – cu 3,7%, serviciile saloanelor de coafură şi estetică corporală – cu 2,7%, serviciile prestate de zugravi – cu 2,3%, serviciile de alimentație publică – cu 1,2%, serviciile transportului rutier urban de călători – 0,6%”.
Reamintim că, pe 3 decembrie, BNM a majorat rata de bază cu un punct procentual, până la 6,5% anual. „Decizia are drept scop crearea condițiilor monetare necesare să tempereze ritmurile de creștere a prețurilor de consum”, a argumentat BNM.
Anterior, Banca Națională a Moldovei a majorat rata de bază pe 5 octombrie – cu 0,85%, până la +5,5 puncte procentuale, în încercarea de a ține sub control creșterea inflației.
Rata de bază servește ca nivel de referinţă pentru principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt.
Atunci când BNM majorează rata de bază, băncile comerciale majorează și ele dobânzile la credite, iar acestea devin mai puțin atractive și mai puțin accesibile.
Ca efect, volumul creditelor acordate de bănci scade, iar cetățenii au mai puțini bani pentru investiții și cheltuieli.
Astfel, în perioadele în care rata inflației crește semnificativ, BNM utilizează rata de bază pe post de instrument de sterilizare monetară, de reducere a volumului de bani aflat în circulație.