Fostul premier Ion Chicu acuză guvernarea că după ce a votat în legea bugetului dublarea salariilor judecătorilor de la Curtea Constituțională, lefurile acestora au ajuns să treacă de 80 de mii de lei, în timp ce profesorii sunt remunerați cu puțin peste 300 de lei mai mult. Drept urmare, spune Chicu, salariile magistraților au crescut de la 44 de mii lei pe lună la circa 82 mii lei, sau cu 37 de mii de lei mai mult, în timp ce pentru cadrele didactice nu sunt bani, mai afirmă el.
Reacația lui Chicu vine după ce luni, majoritatea parlamentară a votat pentru majorarea salariilor unor categorii de funcționari. Printre aceștia se regăsesc și judecătorii Curții Constituționale.
ION CHICU, fost premier al RM: „”Urmare a votului PAS de ieri, salariul lunar al Liubei Șova – judecător la Curtea Constituțională, aleasă de Maia Sandu, primministru, va crește de la circa 44,7 mii lei la circa 82 mii lei. () Cum se explică toate aceste cadouri ale PAS față de judecătorii Curții Constituționale? () Maia Sandu, salariul profesorului l-ați majorat cu 316 lei. Pe cel al medicului – cu zero lei. Pe cel al Liubei Șova – cu 37 mii lei pe lună”.
În context, Chicu l-a îndemnat pe șeful statului să nu promulge legea pe care a numit-o o ”obrăznicie și bătaie de joc față de oameni”.
ION CHICU, fost premier al RM: „Întoarceți această rușine de proiect înapoi în Parlament – n-o promulgați! Vreau sincer să cred, că deputații PAS n-au votat ce-i scris mai sus, iar pe site-ul Parlamentului s-a strecurat o „eroare tehnică”.
Am încercat să aflăm de la judecătorul Curții Constituționale, Liuba Șova dacă afirmațiile lui Chicu sunt adevărate, dar aceasta însă avea telefonul deconectat, iar președintele Curții Constituționale, Domnica Manole ne-a spus că nu poate sta de vorbă cu noi.
DOMNICA MANOLE, președintele CC: „Sunt în ședință, nu pot vorbi”.
Legea Bugetului de stat pentru anul 2022 conține o majorare a salariilor deputaților cu 7,7% sau cu 1400 de lei. Șeful statului Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, urmează să primească lunar cu 1500 de lei mai mult. Pe lângă salariile care ajung la circa 20 de mii de lei, aleșii poporului primesc indemnizații pentru transport și mai au cheltuieli pentru consiliere. Iar cei care nu au locuințe în Chișinău primesc suplimentar în jur de cinci mii de lei pentru chirie.
Deputatul PAS, Olesea Stamate nu nea răspuns la telefon pentru un comentariu, iar purtătorul de cuvânt al formațiunii, Adriana Vlas ne-a spus că va reveni mai târziu cu o reacție. La rândul lor, reprezentanții Președinției au spus că nu comentează afirmațiile fostului premier.
Deputatul PAS, Olesea Stamate, a confirmat pentru AGORA aceste majorări, menționând că „independența țării trebuie asigurată și cu o remunerație decentă”. Totodată, fostul ministru al Justiției susține că salariile în întreg sectorul public trebuie să crească, însă bugetul nu permite o majorare considerabilă. Vom merge cu majorarea salariilor treptat, dar impactul bugetar pentru șase judecători e unul minim, dar important, a mai declarat Stamate.