Călătoria cu transportul public s-ar putea scumpi de anul viitor. Declarația a fost făcut de primarul Capitalei, Ion Ceban, în cadrul unei emisiuni televizate. Totuși edilul spune că deocamdată este devreme să vorbim despre care va fi noul tarif. Ceban a mai menționat că la acest moment mai mulți experți lucrează la elaborarea unei strategii ce ține de formarea prețului pentru o călătorie cu transportul public, scrie Sputnik.md
”Rata prognozată a inflației pentru anul viitor este de 14 la sută. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că prețurile la produse și servicii vor crește. Se lucrează de comunitatea de experți de mai mult timp la aceasta metodologie și sper că în foarte scurt timp o voi afla și eu și dumneavoastră și atunci ne vom expune public cu privire la acest fapt”, a spus Ceban.
Ion Ceban a mai menționat că majorarea tarifului este inevitabilă în contextul în care în ultima perioadă s-au scumpit mai multe produse și servicii. Totuși, primarul Capitalei spune că se lucrează și la capitolul modernizării parcului de autobuze și troleibuze din municipiu.
În Capitală, tarifele pentru transportul public nu au fost modificate de 10 ani. Edilul Capitalei a menționat că după înnoirea parcurilor de transport public, atât în Chișinău, cât și în suburbii, ar putea să fie scoase rutele de microbuze.
Amintim că din 1 decembrie la Comrat costul călătoriei în transportul public a fost majorat cu un lei și a ajuns la 4 lei. Această decizie a fost luată de membrii consiliului municipal Comrat în ședința de vineri, 26 noiembrie.
Prețul călătoriei în microbuzele care circulă prin oraș pentru toate persoanele cu vârsta peste 12 ani este de 4 lei. Copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 12 ani vor plăti 2 lei, iar pentru copiii sub 7 ani transportul va fi gratuit.
În total, în Comrat funcționează în prezent 11 linii de transport public, administrate de trei agenți economici.