La ședința Comisiei Electorale Centrale de miercuri, în care membrii CEC au cerut ca Marina Tauber să fie exclusă din cursa electorală pentru Primăria Bălți, s-a produs un act de vandalism politic. De asemenea, a fost emisă o hotărâre bazată pe numărul de pateuri pe care le-a consumat activiștii Partidului „ȘOR”. Declarații în acest sens au fost făcute de către deputatul Partidului „ȘOR”, Denis Ulanov, în cadrul unui briefing de presă.
„Serviciul de Informații și Securitate, în interesul securității naționale, a numărat numărul de pateuri mâncate de activiștii Partidului „ȘOR”, iar CEC nu a găsit aceste pateuri în rapoartele financiare ale formațiunii.
În cadrul ședinței, membrul CEC, Pavel Postică, a decis să numere voluntarii, vorbim despre aproximativ 20-30 de oameni, care au locuit periodic într-o încăpere închiriată oficial de partid, menționată în rapoarte, și a ajuns la concluzia că, întrucât un om mănâncă de trei ori pe zi, având în vedere numărul de pateuri înmulțit la numărul de oameni, confirmat cu nu știu ce fel de rapoarte ale SIS, pe care așa nu ni le-au arătat, s-au mâncat multe pateuri. Astfel, la baza deciziei CEC de a o exclude pe Marina Tauber, care este practic primar la Bălți, stau pateurile”, a afirmat Denis Ulanov.
Deputatul Denis Ulanov se arată stupefiat de învinuirile aduse de CEC privind neincluderea în rapoartele financiare a cheltuielilor pentru hrana activiștilor, luată în timpul lor liber, asta în timp ce de la ceilalți concurenți electorali nu s-au cerut astfel de informații.
„Activiștii Partidului „ȘOR” și-au cumpărat singuri de mâncare, fapt confirmat de către toți oamenii care au fost chestionați inclusiv la ședința CEC. SIS consideră, însă, că aceasta reprezintă o încălcare a securității naționale. Oamenii nu au făcut decât să ia prânzul, cina. Pentru dl Postică și nici pentru ceilalți membri ai comisiei nu au contat argumentele potrivit cărora niciun alt concurent, inclusiv Nicolae Grigorișin, care a făcut această clauză tâmpită și absurdă, nu a specificat în rapoartele financiare, pe care le-a prezentat la CEC, cheltuielile pentru hrana activiștilor. Probabil, activiștii lor nu mănâncă”, a mai menționat Ulanov.
În aceste condiții, susține Denis Ulanov, ținând cont de argumentele invocate de CEC, care ar trebui să-i vizeze pe toți concurenții electorali, ar trebui revizuite rezultatele primului tur de scrutin.
„Dl Postică a menționat că rezultatele din primul tur de alegeri încă mai pot fi examinate, termenul de prescripție nu a expirat. În aceste condiții, haideți să examinăm rezultatele tuturor concurenților. Toată țara a văzut cum s-a desfășurat ședința CEC de ieri. I-au rupt microfonul avocaților, le-au închis, ne-au întrerupt, ne-au interzis să ne spunem punctul de vedere, ni s-a cerut să părăsim sala. Asta în timp ce noi am încercat să acționăm conform procedurilor. De asemenea, ni s-a interzis să facem cunoștință cu actele care ar conține dovezi, despre care au vorbit membrii CEC”, a mai declarat Denis Ulanov.
În final, deputatul Partidului „ȘOR”, Denis Ulanov, a precizat că formațiunea așteaptă reacția partenerilor străini față de situația în care se află Marina Tauber, inclusiv de la acei parteneri care au reacționat prompt și dur în cazul altor candidați, care au fost excluși abuziv din cursa electorală.