Guvernarea capturează instituțiile statului, iar asta înseamnă că Moldova va pierde mai multe dosare la CEDO. Declarația a fost făcută de politologul, Ian Lisnevschi la emisiunea ”Moldova Zi de Zi”, de la postul nostru de televiziune. Tot el spune că partidul puterii promovează o politică murdară, iar din această cauză, chiar și susținătorii formațiunii refuză să se angajeze în instituțiile publice, acolo unde este un deficit enorm de specialiști. Mai mult, și proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2022, aprobat de Guvern, este criticat de specialiști. Expertul economic, Gheorghe Costandachi susține că acesta nu este pregătit profesionist și nici pe departe nu poate fi numit un buget al solidarității, așa cum s-a promis anterior.
Politologul, Ian Lisnevschi susține că guvernarea demite șefii celor mai importante instituții în stat fără nicio probă. Acest lucru, potrivit lui, înseamnă că PAS încearcă să captureze statul și să-și subordoneze toată puterea, lucru ce ne va costa foarte scump la CEDO.
IAN LISNEVSCHI, politolog: „Noi nu vedem unele rapoarte sau dovezi de ce aceste persoane trebuie să fie demise. Aici nu este vorba doar de CNA, este Procuratura Generală și alte instituții. Se vorbește la general că nu s-a lucrat, că nu s-a făcut, că nu sunt rezultate, dar nici dovezi nu sunt. De aceea, noi vedem că șefii instituțiilor se adresează deja la CEDO”.
Expertul economic, Gheorghe Costandachi este de părere că PAS a uitat de promisiunea făcută în campania electorală, care se referă la depolitizarea instituțiilor.
GHEORGHE COSTANDACHI, expert economic: „Este un proces, foarte rușinos, dezamăgitor și obraznic, de captivitate a tuturor structurilor. Noi nu avem aici un proces real, democratic de preluare a puterii și ei nu înțeleg că prin aceasta își semnează sentința, se condamnă și eu mă tem că patru ani de zile nici nu vor reuși să stea la guvernare”.
Purtătorul de cuvânt al PAS, Aurica Jardan ne-a scris într-un mesaj că în cazul demiterii conducerii Centrului Național Anticorupție și al Consiliului Audiovizualului, au fost prezentate în plen Rapoartele de evaluare a activității acestora, iar comisiile de resort le-au calificat drept nesatisfăcătoare, fără a menționa cauzele. Mai mult, cei doi invitați ai emisiunii susțin că în interiorul partidului de guvernare se promovează o politică murdară, iar prin demiterile care s-au făcut, puterea nu a obținut decât un deficit enorm de specialiști, lucru care provoacă și mai mult plecarea masivă a oamenilor peste hotare.
IAN LISNEVSCHI, politolog: „Eu cunosc personal foarte mulți specialiști buni, care sunt apropiați de PAS, dar din cauză că politica a devenit murdară, nu vor să meargă în aceste instituții. Guvernul are un deficit enorm de mare de specialiști”.
GHEORGHE COSTANDACHI, expert economic: „Dacă se vorbea că pe timpul lui Voronin plecau câte 102 persoane în fiecare zi, pe timpul lui Vlad Filat – 115, pe timpul lui Plahotniuc -120, acuma pleacă zilnic 135, asta în condițiile în care ni s-a promis că puzderia de oameni care a plecat peste hotare trebuie să se întoarcă înapoi”.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu a declarat că nu comentează datele prezentate de Costandachi și a negat că s-ar promova o politică murdară în interiorul PAS.
ANASTASIA TABURCEANU, purtător de cuvânt al Guvernului: „Guvernul nu va veni cu o reacție la niște date spuse de domnul Costandachi și neverificate. Este o afirmație greșită despre politica murdară și dacă asta chiar și ar fi adevărat, asta nu are nicio legătură cu lipsa persoanelor angajate la Guvern”.
Și proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2022, aprobat de Executiv a fost criticat deexperți. Potrivit lor, documentul este populist și departe de cel al solidarității, promis în campania electorală.
GHEORGHE COSTANDACHI, expert economic: „Trebuia să fie majorate, în primul rând, salariile pentru Educație, la Sănătate, la Apărare și ulterior, dacă mai rămânea putea să majoreze și cheltuielile la Președinție, la Guvern Bugetul educației R.M pentru anul viitor este mai mic decât anul trecut de cel puțin 100 de milioane de lei”.
Reprezentanții Guvernului ne-au spus că deocamdată nu comentează declarațiile.
ANASTASIA TABURCEANU, purtător de cuvânt al Guvernului: „Eu am citit criticile, sunt foarte multe și complexe”.
Taburceanu a mai menționat că în cazul în care va fi nevoie, Guvernul va veni cu explicații după ce Bugetul va ajunge în Parlament.