Atac cu cuțitul și focuri de armă la Arad. Scenele violente s-au petrecut într-o zonă intens circulată din oraș, în fața unei carmangerii, scrie digi24.ro.
ACTUALIZARE 8.30. Agresorul a fost prins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o mașină care se deplasa spre centura orașului Lugoj, județul Timiș. Potrivit Poliției Arad, bărbatul în vârstă de 26 de ani a fost depistat de polițiști orașului Lugoj, într-un autoturism care se deplasa pe centura orașului Lugoj, județul Timiș.
Acesta a fost preluat de polițiștii arădeni și reținut pentru 24 de ore.
Individul urmează să fie prezentat sâmbătă magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Un tânăr l-a atacat cu cuţitul pe proprietarul aflat la tejghea şi l-a rănit la umăr. Victima s-a apărat cu un extinctor.
Înainte să fugă, agresorul a tras două focuri cu un pistol cu bile și a spart geamul de la intrarea în magazin.
Toată scena petrecută sub ochii clienților și ai trecătorilor a fost filmată de un martor.
La locul incidentului au sosit imediat polițiști și o ambulanță, dar victima a refuzat internarea.
Agresorul a fost identificat de polițiști și este acum căutat. Pe numele său a fost deschis un dosar penal.