Proiectul condus de compania rusă Gazprom nu poate fi, încă, aprobat deoarece proprietarii acestuia nu au înfiinţat încă o filială de exploatare în conformitate cu legislaţia germană. Suspendarea intervine într-un moment critic pentru aprovizionarea cu gaze naturale în Europa, în contextul în care preţurile au crescut pe întreg continentul. Gazprom a fost acuzat de unele ţări că a restricţionat exporturile către Europa de Vest pentru a creşte presiunea asupra Germaniei şi pentru a accelera aprobarea proiectului, relatează Financial Times, scrie mediafax.ro.
Contractele de gaz din Marea Britanie pentru livrare în decembrie s-au majorat cu aproape 10%, la 2,24 lire sterline pe termie, în timp ce preţul de referinţa pentru Europa a crescut 8%, la 87,80 euro pe megawat oră. Ambele contracte tranzacţionate au fost înregistrate la aproape cel mai ridicat nivel din ultima lună.
Proiectul Nord Stream 2, cu sediul în Elveţia, a creat o filială germană pentru a deţine şi secţiunea nemţească a gazoductului.
Autoritatea de reglementare a declarant că: Această unitate trebuie să îndeplinească cerinţele Legii privind industria energetică pentru un operator de reţea de transport independent. Până atunci, procesul de certificare rămâne suspendat.
A mai fost precizat faptul că Nord Stream 2 va putea continua certificarea în perioada de patru luni stabilită de lege.
Nord Stream 2 ar urma să trimită 55 de miliarde de metri cubi de gaze pe an pe sub Marea Baltică, permiţând exportatorului de gaze Gazprom, controlat de Kremlin, să ajungă la clienţii din Germania şi din alte părţi ale Europei fără a utiliza conductele care trec prin Ucraina.
Comercianţii de gaze au încercat să descopere dacă Rusia va creşte exporturile către Europa de Vest, dar au văzut decât creşteri fragmentate în ultimele săptămâni, cu fluxuri mult sub nivelul de acum un an.
Preşedintele rus Vladimir Putin a legat în mod constant creşterea exporturilor de aprobarea gazoductului Nord Stream 2. Orice întârziere este de natură să sporească temerile că fluxurile ruseşti vor rămâne la niveluri relativ scăzute în această iarnă.
„Orice speranţă rămasă că acest gazoduct va fi disponibil pentru iarnă este complet spulberată acum. Lipsa gazului din depozite şi lipsa livrărilor ruseşti înseamnă că, în esenţă, trebuie să tăiem din cererea industrială pentru a păstra rezervele cruciale de gaz pentru reţelele de energie electrică şi termică. Europa este nevoită să reducă puternic cererea de gaze industriale într-o manieră pe care nu am mai văzut-o de zeci de ani.”, a declarat James Waddell, de la compania de consultanţă Energy Aspects
Waddell a declarat că Rusia ar putea creşte livrările către Europa de Vest prin intermediul sistemului de conducte ucrainene pe care Rusia se bazează încă din perioada sovietică, dar a spus că acest lucru este puţin probabil, având în vedere insistenţa Moscovei că Nord Stream 2 este cheia pentru a creşte exporturile.
Oficialii ucraineni sunt de părere că Rusia şantajează, de fapt, Europa prin restricţionarea livrărilor de gaze. Premierul britanic Boris Johnson a avertizat luni că Uniunea Europeană se confruntă cu „o alegere” între „a lua apărarea Ucrainei” şi a aproba gazoductul Nord Stream 2.