Majorarea prețului pentru gaz îi va băga pe mulți moldoveni în incapacitate de plată și, în plus, îi va determina să intre în datorii. Iar cele mai afectate vor fi, bineînțeles, persoanele vulnerabile. O spun experții economici, care critică decizia ANRE, despre care susțin că a fost luată în grabă și fără consultări. Fostul premier, Ion Chicu afirmă, la rândul lui, că majorarea tarifelor pentru combustibil, cea mai mare din istorie, este un genocid.
Expertul economic, Sergiu Ungureanu susține că prețul pentru gaz trebuia să fie majorat cel puțin în două etape. Potrivit lui, noul tarif este un șoc pentru populație și economie.
SERGIU UNGUREANU, expert economic: „Este o decizie foarte rapidă a ANRE-ului prin derogarea de la legea 231, care prevede transparența decizională și prevede discuția în public și cele 14 zile de dezbateri cu experții, iarăși s-a abătut de la această lege.Aceste majorări vor lovi în primul rând asupra celor care beneficiază direct de încălzirea pe gaz. Se va reflecta asupra consumatorilor de energie termică. Și în situația actuală noi avem în Chișinău datorii mari din partea populației. Circa 18% din oameni nu puteau să achite și se acumulau datorii. Acum, aceste datorii, pentru cei care nu achită, se vor mări, iar o bună parte din cei care cât de cât legau tei de curmei ca să le achite, acum vor fi în incapacitate de plată”.
Sergiu Ungureanu mai spune că majorarea tarifului pentru combustibil le va aduce moldovenilor o avalanșă de scumpiri pentru produse și servicii.
SERGIU UNGUREANU, expert economic: „Foarte multe produse alimentare sunt strict legate de consumul de energie termică și în special de gaze. Acestea sunt produsele lactate, de carne, dar și de panificație. Foarte multe brutării se încălzesc în baza gazului natural, ceea energie termică și în special de gaze. Acestea sunt produsele lactate, de carne, dar și de panificație. Foarte multe brutării se încălzesc în baza gazului natural, ceea ce iarăși va însemna o scumpire și la aceste produse, care se vor reflecta asupra bugetului asupra fiecărei familii. Cei cu venituri mici, în special pensionarii, familiile cu venituri mici unde lucrează doar o persoană sau cei care au venituri sub minimul de consum vor avea în primul rând de suferit. Vor urma scumpiri în lanț, aceasta este doar prima scumpire”.
Și fostul premier, Ion Chicu a criticat dur decizia ANRE-ului. ”Să genereze creșterea de 2.4 ori a unui tarif reglementat de stat… poate doar o gașcă de analfabeți funcționali. Numai Maia Sandu și acoliții ei pot califica această majorare drept realizare notorie a primelor 100 de zile de putere absolută în stat”, a scris Chicu pe rețelele de socializare.
Iar fostul ministru al Finanțelor, Mariana Durleșteanu a declarat că Republica Moldova va avea o iarnă de “coșmar”. ”Avem și un Guvern cu lipsă de viziune care gestionează criza pandemică și energetică fără un plan strategic, în regim de haos. Guvernarea, prin definiție, are obligația să abordeze administrarea proceselor social-economice cu bun simț și responsabilitate, să coboare la realitățile vieții cotidiene, să vină cu suportul necesar către cetățeni și mediul de afaceri! În caz contrar, situația într-un stat atât de vulnerabil precum este Republica Moldova, poate degenera foarte repede într-o criză dezastruoasă cu consecințe extrem de grave”, se arată în mesajul scris de Durleșteanu.
Reprezentanții Guvernului au declarat că nu comentează acuzațiile lui Chicu și Durleșteanu, iar cei ai Președinției nu au răspuns, încă, solicitării noastre de a oferi o reacție.