Consilierul municipal al Partidului ”ȘOR”, Serghei Burgudji cere verificarea agenților economici care activează pe teritoriul întreprinderilor municipale. Solicitarea vine în contextul în care anterior, proprietarul unei gherete s-a conectat ilegal la rețeaua electrică a Grădinii Zoologice din Capitală și a cauzat întreprinderii o pagubă materială de peste 50 de mii de lei. În rezultatul interpelării aleșilor Partidului ”ȘOR”, firma rău-platnică riscă să piardă contractul semnat cu Primăria.
Serghei Burgudji a declarat la ședința Consiliului municipal Chișinău că proprietarul unei rețele de gherete, care vinde cafea și înghețată pe teritoriul Grădinii Zoologice, s-a conectat ilegal la sursa de curent a întreprinderi, iar din decembrie anul trecut nu achită pentru lumină și nici pentru salubrizarea și evacuarea deșeurilor.
SERGHEI BURGUDJI, consilier municipal, Partidul ”ȘOR”: „Cheltuielile lunare ce țin de deservirea zonei adiacente gheretei, ce ține de consumul energiei electrice a fost trecut de peste 50 de mii de lei”.
În discursul său, alesul local a făcut o interpelare către autoritățile locale și a cerut ca agentul economic să fie deconectat de la energia electrică și obligat să achite datoria.
SERGHEI BURGUDJI, consilier municipal, Partidul ”ȘOR”: „Avem un răspuns din partea conducerii Primăriei că în cazul neexecutării cerințelor menționate, Primăria își rezervă dreptul de a rezoluționa contractul menționat. Asta înseamnă că agentul economic o să-și piardă locul care a fost adjudecat la licitația publică”.
Mai mult, Serghei Burgudji susține că, pentru a preveni astfel de situații, verificări trebuie făcute la toate firmele și companiile care-și desfășoară activitatea pe teritoriul întreprinderilor municipale.
SERGHEI BURGUDJI, consilier municipal, Partidul ”ȘOR”: „Ei trebuie să câștige bani cinstit și nu pe umerii întreprinderilor municipale. În cazul dat, noi am depistat că a fost prejudiciat bugetul municipal și al Întreprinderii ”Grădina Zoologică”. Și pe viitor noi o să verificăm și o să fim la straja intereselor”.
Contactat de noi pentru un comentariu, directorul Grădinii Zoologice nu ne-a răspuns la telefon, iar vicedirectorul instituției ne-a spus că are nevoie să verifice informațiile. Ulterior, însă, acesta nu a mai răspuns apelurilor noastre. Am încercat să luăm legătura și cu proprietarul gheretei, dar bărbatul nu a răspuns apelurilor noastre. Cu el au reușit să discute anterior însă consilierii municipali ai Partidului ”ȘOR”, agentul economic negând acuzațiile și declarând că firma sa funcționează oficial și legal.