Cele mai recente restricții împotriva răspândirii noului coronavirus sunt respectate în mare parte doar pe hârtie. Deși autoritățile au decis că, accesul în localuri este permis doar cu certificat Covid, de această măsură nu țin cont atât unii patroni, cât și vizitatori. De acest lucru s-a convins o echipă de filmare TV6, care a dat o tură pe la unele restaurante din Capitală, dar și în transportul public. În troleibuze, masca nu este purtată de toată lumea, iar de distanță socială nici nu poate fi vorba.
De peste două săptămâni, în Capitală, aflată sub Cod Roșu de alertă epidemiologică, pentru accesul în localuri și nu doar este necesar certificatul Covid. Deținerea documentului nu este verificată peste tot, ceea ce ni s-a întâmplat și nouă, iar administratorul explică de ce.
Administrator: „Noi nu ne permite ca să avem atâtea unități de oameni ca să-i gestionăm pe toți”.
Și unii dintre cei care mâncau deja, au recunoscut că s-au așezat la masă fără să fie verificați.
” – Nu, eu doar m-am așezat, eram în mască.
– V-a cerut cineva certificatul Covid?
– Deocamdată – nu”.
Într-un final, la intrarea în acest local a fost trimis un angajat, care întreba vizitatorii dacă au certificat Covid și le măsura temperatura.
Într-un alt local ni se spune că certificatul se verifică doar după ce vizitatorii iau loc la masă.
„Dvs când intrați puteți să aveți o comandă prealabilă. Chiar dacă aveți masca și dvs vă apropiați până la bar. Însă dacă reușiți să luați loc, fiecare chelner în parte este instruit să de la dvs certificatul de vaccin sau altul care vă permite să luați loc la masă”.
Cei din HoReCa spun că noile măsuri au scos la iveală o serie de lacune, cum ar fi imposibilitatea de a verifica adevărata identitate a celui care arată certificatul Covid, ceea ce înseamnă că legea poate fi ocolită cu ușurință. Nereguli am întâlnit și în transportul public – fiind vorba de purtarea incorectă a măștii sau lipsa acesteia.
„-Cunoașteți că trebuie să purtați masca în transportul public?
-Da. Este”.
Respectarea regulilor nu pare să se facă nici în stații, cel puțin în una de pe bulevardul Ștefan cel Mare nu am întâlnit niciun carabinier sau polițist, care să monitorizeze situația. În schimb, recent a mai apărut o regulă, cea care impune cetățenii să aibă la ei un act de identitate, pentru ca cei depistați că nu țin cont de deciziile autorităților să poată fi identificați și sancționați – normă criticată de unii și aprobată de alții.
„- Păi ce, suntem bandiți? Suntem străini veniți încoace de undeva?
– Nu cunoașteți despre această regulă?
– Nici nu vreau să cunosc”.
„Eu consider că este cu adevărat corect. Eu aș putea chiar și dvs să vă prezint actul dacă trebuie și o să vedeți că mereu este cu mine”.
Nerespectarea acestor reguli se sancționează cu amenzi usturătoare. Mai exact, în cazul primei abateri, amenda este de până la 5 mii de lei, iar dacă se va constata că încălcarea este repetată, persoana va trebui să achite între 15 și 25 de mii de lei. Persoanele juridice riscă să plătească până la 75 de mii de lei în cazul unei abateri repetate.