La câteva luni după ce un copil s-a rănit grav după ce a căzut de pe conducta de termoficare din strada Paris, sectorul Buiucani, iar părinții au solicitat autorităților să întreprindă măsuri, problema a rămas nerezolvată. Magistrala nu este îngrădită nici astăzi. Mai mult decât atât, acolo nu este un indicator care să atenționeze că rețeaua ar prezenta pericol – lucru necesar, de altfel, mai ales pentru puștii tentați să urce pe ea, așa cum drumul, de-a lungul căruia se întinde țeava, nu are trotuar. Și locatarii din zonă s-au plâns în repetate rânduri autorităților, dar niciodată nu au fost auziți.
În urmă cu patru luni, o situație neplăcută s-a întâmplat în familia Tatianei Ostapciuc. Băiatul lor de 11 ani și-a rănit grav piciorul, după ce a căzut de pe magistrala de termoficare în una din barele metalice, care spune femeia, trebuia tăiată de Termoelectrica. Ea povestește că băiatul a urcat pe țeavă din cauza că drumul, periculos din cauza circulației intense a mașinilor, nu are trotuar.
TATIANA OSTAPCIUC, locuitoare a orașului Chișinău: „De dimineață, împreună cu un prieten au ieșit la plimbare. El mi-a spus: mama, pe acolo circulau multe mașini și noi ne-am urcat pe țeavă. Pentru că a alunecat, a căzut de pe țeavă și s-a agățat de o bară metalică. Aici a căzut. Rana a fost atât de adâncă – 1 milimetru de la vena arterială”.
Băiatul a rămas cu sechele în urma celor întâmplate. Abordați de părinți, reprezentanții Termoelectrica au explicat că toate rețelele termice montate în orașul Chișinău sunt executate în conformitate cu documentația de proiect.
TATIANA OSTAPCIUC, locuitoare a orașului Chișinău: „Acel loc permanent este amorțit, el simte pielea amorțită, terminațiile nervoase nu lucrează. Eu mă adresez către Termoelectrica ca ei săși termine lucrul pe care l-au început acum cinci ani și nu l-au dus până la capăt. După regulament, după proiect, acest metal trebuie tăiat”.
Am încercat să obținem o reacție de la Termoelectrica, dar directorul Întreprinderii nu ne-a răspuns la telefon, iar serviciul de presă al instituției ne-a îndemnat să trimitem o solicitare oficială pentru comentarii la acest subiect.
Tatiana Ostapciuc mai spune că și alți copii au avut de suferit atât din cauza lipsei măsurilor celor de la Termoelectrica, dar și pentru că autoritățile locale nu s-au gândit la trecători și nu au făcut un trotuar, atunci când au reabilitat porțiunea de drum. Asta chiar dacă traseul a fost construit acum câțiva ani.
TATIANA OSTAPCIUC, locuitoare a orașului Chișinău: „Ei singuri trebuie să atraga atenția la asta și să nu aștepte până când se va întâmpla ceva mai grav decât situația mea. Eu nu știu ce așteaptă ei, să moară cineva? Nu este finalizat lucrul și nu este niciun fel de siguranță pentru oameni”.
CAROLINA BEȚIVU, reporter: „Magistrala are o lungime de zeci de metri. Țevile nu sunt îngrădite, se plâng locuitorii din preajmă. Mai mult, nicăieri de-a lungul lor nu există măcar un panou care să atenționeze oamenii că prezintă pericol. Trecătorii sunt nevoiți să meargă chiar pe lângă ele, pentru că nici trotuar pe acest drum nu există, astfel că există și pericolul de a fi tamponati de vreo mașină”.
„Aici nu există trotuar, așa că pot fi lovită în orice moment de vreo mașină. Drumul este foarte rău. Oameii au nevoie de trotuar, măcar unul cât de mic. Este foarte rău, trebuie de făcut drumul”.
„Este foarte periculos. Într-adevăr, nu ajunge un trotuar, este imposibil. Mașinile merg în ambele direcții. Să fi fost un sens macăr, dar așa trebuie întotdeauna să ai grijă. Merg cu viteză…”
„Noi mergem și pe lângă noi merg mașinile. – Este periculos? – Da, e periculos, dar iarna este și mai periculos. Eu am 34 de ani de când trăiesc aici și nu s-a făcut nimic”.
Contactat de noi pentru o reacție, pretorul sectorului Buiucani ne-a spus că știe despre această situație, însă până acum nu a putut face nimic, pentru că drumul nu este inclus în rețeaua celor urbane din municipiul Chișinău.
VADIM BRÎNZANIUC, pretorul sectorului Buiucani: „Anul acesta am făcut toate demersurile ca să fie inclus în rețeaua și infrastructura rutieră a orașului Chișinău, am elaborat o schiță de proiect pentru amenajarea acestuia, iar pentru anul viitor ne-am propus ca drumul să fie lărgit cu două benzi și să fie amenajat trotuar pentru a asigura securitatea”.
Până atunci, însă, în lipsa unor măsuri, oamenii vor trebui să fie cu ochii în patru atunci când traversează zona.