A investit într-un sistem de încălzire cu panouri solare, iar acum își achită în jumătate facturile. Mai mult decât atât, surplusul de energie electrică îl vinde unuia dintre principalii operatori privați de distribuire a curentului în Moldova. Vorbim despre Dinu Bubulici, fotograf de profesie, dar care și-a reprofilat activitatea și nu regretă deloc, mai ales acum când majoritatea moldovenilor se tem că-i așteaptă facturi mai mari pentru consumul de curent și gaze.
Panourile fotovoltaice au fost instalate pe acoperișul casei lui Dinu Bubulici în 2019, iar de anul trecut, de când au început să funcționeze conform tuturor normelor și legislației naționale, îi acoperă o parte bună din cheltuieli. Cea mai mare provocare nu au fost lucrările de instalare, pe Panourile fotovoltaice au fost instalate pe acoperișul casei lui Dinu Bubulici în 2019, iar de anul trecut, de când au început să funcționeze conform tuturor normelor și legislației naționale, îi acoperă o parte bună din cheltuieli. Cea mai mare provocare nu au fost lucrările de instalare, pe care le-a făcut de unul singur, ci importul panourilor din China.
DINU BUBULICI, fotograf: „Am învățat bine fizica în școală și, în principiu, toate cunoștințele se trag de acolo, cum să instalezi niște fire electrice și cum lucrează aparatajele electrice. A fost o provocare să le aduc, să duc tratative, să caut transport, eu am făcut prima dată această operațiune și nu știam toate detaliile”.
O procedură anevoioasă a fost și devamarea planșelor.
DINU BUBULICI, fotograf: „Inspectorul vamal căruia m-am adresat pentru devamarea acestui lot nu era la curent cum se face procedura, ei în foarte puține cazuri lucrează cu persoane fizice, sunt obișnuiți să lucreze mai mult cu brokerii, care fac tot lucru și ei doar pun ștampila”.
Într-un final, a reușit, iar acum cele 14 panouri fotovoltaice transmit energie către prizele din casa lui, fiind transformată în 220 de volți. Mai mult decât atât, instalația este conectată la un transformator, care acumulează tot curentul și îl livrează atunci când panourile au un randament mai scăzut.
DINU BUBULICI, fotograf: „Aceste panouri produc cam în jur de 6000 de kw pe an, dar consumul meu e în jur de 10, respectiv, cam 60% îmi acoperă”.
Bărbatul spune că de obicei există surplus de energie, pe care o vinde unuia dintre principalii operatori privați de pe piața de energie din Moldova. Atunci când privește în urmă, la începutul drumului pe care a pornit, Dinu constată că a procedat mai mult decât corect, gând care i vine mai ales acum când toată lumea discută despre majorarea prețurilor pentru gaze și curent..
DINU BUBULICI, fotograf: „Eu produc aceeași cantitate, indiferent de preț. Aș achita această diferență și aș fi în plus. Plus la toate, nu mă afectează scumpirile gazului că încălzirea la mine este pe electricitate”.
Suma totală investită pentru procurarea și instalarea panourilor fotovoltaice a fost de peste 3000 de euro, spune Dinu, iar durata acestora poate ajunge și până la 30 de ani. Pe viitor, tânărul își propune să-și mai instaleze un asemenea sistem.