Ilan Șor a atacat la Curtea de Apel din Capitală decizia Judecătoriei Chișinău, care l-a obligat să aducă scuze publice președintelui Maia Sandu pentru „minciună și defăimare”, cu achitarea prejudiciului moral de 50 de mii de lei. Ședința a fost amânată însă din motiv că unul dintre magistrații ce urmau să examineze subiectul, Veronica Negru, este specializată în contecios administrativ, iar cauza este de drept comun. Astfel, dosarul urmează a fi transmis unui alt complet de judecată.
Președintele Partidului ”ȘOR”, Ilan Șor, spunea cu referire la hotărârea primei instanțe, pronunțată în ianuarie, că o va contesta și i-a sugerat șefului statului să nu se bucure înainte de vreme, pentru că aceasta nu este decât o primă decizie.
Amintim că Sandu l-a acționat pe politician în judecată, după ce, în 2018, el a mărturisit că personal îi transmitea sume impunătoare în plic, în perioada în care aceasta era ministru al Educației.