Beat criță la volan, fără acte, însă cu mașină nouă. Este isprava unui bărbat de 38 de ani, originar din raionul Criuleni. Aseară, șoferul a fost stopat de polițiști, după ce au observat că acesta se deplasa haotic, fapt ce le-a dat de bănuit.
„-Ați consumat băuturi alcoolice?
-Mult.
-Dar de ce v-ați urcat la volan în stare de ebrietate?
-Așa am vrut.
-Prezentați permisul dumneavoastră.
-Nu am.
-Atunci, dar pașaportul sau revizia tehnică.
-Nu vreau”.
Fiind supus testului alcoolscopic, s-a stabilit că bărbatul se afla în stare de ebrietate avansată.
Potrivit poliției, șoferul este cercetat penal și riscă muncă neremunerată în folosul comunităţii sau un an de închisoare.