Biroul permanent al Parlamentului a aprobat desfășurarea ședinței plenare din săptămâna curentă. Membrii Biroului au aprobat și ordinea de zi a ședinței, în care se regăsesc mai multe proiecte de legi importante, privind modificarea Constituției și modificările la legea Curții Supreme de Justiție, scrie Replicamedia.MD.
Parlamentul se va întruni, joi, 16 septembrie, în ședință plenară, cu începere de la ora 11:00. Deputații urmează să examineze mai multe proiecte de legi. Pe ordinea de zi a ședinței se regăsește proiectul de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, precum și proiectul pentru modificarea Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție.
Va fi examinat și proiectul de hotărâre privind desemnarea unor membri ai Comisiei Electorale Centrale.
Tot în cadrul ședinței de mâine, urmează a fi dezbătute proiecte din domeniul social cum ar fi proiectul pentru modificarea Legii privind sistemul public de pensii.