Un „număr important” de cazuri de eşec ale vaccinului anti-COVID-19 Janssen, care este inoculat într-o singură doză, au fost semnalate în Franţa, a indicat luni Agenţia franceză a Medicamentului (ANSM), scrie agerpres.ro.
„A fost raportat un număr important de cazuri de eşec ale vaccinului Janssen, în special cu forme grave (deces, terapie intensivă) precum şi o suprareprezentare a pacienţilor vaccinaţi cu Janssen la terapie intensivă în două spitale universitare la Marsilia (sud) şi la Tours (vest), notează ANSM în raportul său periodic de supraveghere a vaccinurilor.
Începând din aprilie, aproximativ 1 milion de injecţii cu acest vaccin comercializat de compania americană Johnson & Johnson (J&J), singurul care se administrează într-o singură doză, au fost administrate în Franţa. În rândul persoanelor vaccinate cu Janssen au fost semnalate 32 de infecţii COVID-19, o rată de 3,78 la 100.000.
Din aceste 32 de cazuri, 29 au fost grave şi au fost înregistrate 4 decese (la persoane între 73 şi 87 de ani). Aceşti pacienţi grav afectaţi prezentau „în marea lor majoritate comorbidităţi cu risc de forme grave”, conform ANSM.
În toate cele 17 cazuri de infecţie în care se cunoaşte varianta de coronavirus a fost vorba de varianta Delta.
Printre altele, două spitale au semnalat un număr anormal de ridicat de pacienţi vaccinaţi cu Janssen printre persoanele spitalizate la terapie intensivă, în pofida faptului că erau vaccinate.
La Marsilia, din 7 pacienţi vaccinaţi şi internaţi la terapie intensivă, 4 au fost vaccinaţi cu Janssen. La Tours, această proporţie era de 3 din 6.
Toate aceste elemente justifică „investigaţii suplimentare” pentru a verifica dacă aceste eşecuri vaccinale sunt mai importante în cazul vaccinului Janssen decât în cazul celorlalte vaccinuri disponibile în Franţa.
La data de 24 august, Înalta Autoritate Sanitară franceză (HAS) a recomandat ca persoanele vaccinate cu Janssen să primească o doză de rapel cu un vaccin mARN (Pfizer sau Moderna) la cel puţin 4 săptămâni după vaccinarea cu doza iniţială.