Liderul Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon nu exclude posibilitatea fuzionării dintre formațiunea pe care o conduce și Partidul Comuniștilor (PCRM). În cadrul unei emisiuni TV, socialistul a declarat că decizia va fi luată până la sfîrșitul anului curent, pentru a putea iniția pregătirile pentru alegerile locale, planificate pentru anul 2023, scrie Newsmaker.MD.
Întrebat de moderatoare dacă este posibilă fuzionarea dintre PSRM și PCRM într-un singur partid, Dodon a răspuns că inițiativa a fost discutată încă înainte de alegerile parlamentare, pentru care cele două formațiuni și-au unit forțele într-un bloc electoral.
„Dacă comuniștii vor lua această decizie și sunt pregătiți, suntem deschiși pentru discuții. Suntem pregătiți să creăm o forță unică, puternică și, dacă este nevoie, nouă. Însă decizia trebuie luată în acest an sau la începutul anului viitor, întrucât, în 2023, se vor desfășura alegeri locale și trebuie să ne pregătim. Dacă va exista un proiect politic nou, acesta trebuie „ridicat””, a răspuns liderul PSRM.
De asemenea, Igor Dodon a menționat că, până la sfârșitul acestui an, PSRM intenționează să desfășoare Congresul formațiunii, în cadrul căruia va fi aleasă o nouă conducere. Întrebat dacă va rămâne în fruntea partidului, Dodon a răspuns: „Eu am 46 de ani. Am dezvoltat partidul de la zero. Acest partid a devenit în 10 ani cea mai puternică formațiune din Moldova, care a învins la alegerile parlamentare, prezidențiale, locale, în UTA Găgăuzia. Desigur, trebuie să mergem în pas cu vremea, trebuie să venim cu unele schimbări, trebuie să devină o formațiune pro-Moldova. Desigur vor fi schimbări serioase la congresul PSRM. Dar voi face tot posibilul ca partidul care este acum în opoziție dar va reveni la guvernare să meargă înainte, eu voi fi alături de colegii mei”.
Precizăm că la alegerile parlamentare din 11 iulie, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor a acumulat 27,17% din voturi. Cele două formațiuni au decis să rămână unite și după scrutin și au format o singură fracțiune în Legislativ, cu 32 de mandate.
Pe 2 septembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, liderul PCRM Vladimir Voronin a anunțat că este pregătit să cedeze conducerea partidului, însă va continua să îl susțină: „Este un termen lung în fruntea partidului. Nu sunt exemple în istoria partidelor comuniste, începând de la Lenin, Stalin și ceilalți. Nu e cazul. Nu mă compar cu astfel de figuri de nivel cosmic, însă e timpul”, a menționat Voronin.