Primii pacienți infectați cu noul coronavirus au fost internați la Spitalul de Ftiziopneumologie din capitală. Astfel, aceasta este a doua instituție medicală reactivată pentru astfel de bolnavi. Prima secție cu o capacitate de 50 de paturi a fost redeschisă, iar 17 dintre acestea deja au fost ocupate. Potrivit directorului instituției, la necesitate vor fi deschise alte două secții. Între timp, autoritățile municipale au anunțat că astăzi va demara procedura de procurare a testelor pentru depistarea COVID-19 în rândul cadrelor didactice.
Stare celor 17 pacienți din secția COVID a Spitalului de Ftiziopneumologie este stabilă, spune directorul instituției. Cinci dintre aceștia sunt conectați la concentratoare de oxigen.
TELEFON VASILE POPA, directorul Spitalului de Ftiziopneumologie: „Situația este stabilă, alte probleme nu avem la moment. Medicamente sunt, echipament de protecție este, concentratoare de oxigen pentru pacienți sunt de ajuns. În total, sunt preconizate să fie activate 150 de paturi. Ele se vor activa gradual. Când se umple prima secție, următoarea se deschide”.
În cadrul ședinței Primăriei, responsabilii de la Direcția Sănătate au declarat că, în total, în spitalele din capitală sunt activate 645 de paturi destinate tratamentului pacienților infectați cu SARS CoV2 . Dintre acestea, 450 de locuri sunt la Centrul COVID de la Moldexpo.
Iar la necesitate urmează să fie activate și alte spitale pentru cei afectați de noul coronavirus, susțin specialiștii. Totodată, municipalitatea anunță că va fi demarată procedura de procurare în regim de urgență a testelor la COVID – 19 pentru cadrele didactice.
BORIS GÎLCĂ, șef interimar Direcția generală sănătate și asistență socială: „Ne-am dori și cu participare internațională, pentru a procura aceste teste la prețuri cât mai atractive. Definitivăm împreună cu Direcția de Educație mecanismul și modalitatea de testare a cadrelor didactice. Cel mai probabil, cadrele didactice se vor testa la instituțiile medicale în zona de proximitate geografică, acolo unde este instituția de învățământ”.
Amintim că recent Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică a obligat angajații din domeniul Educației, care refuză să se imunizeze împotriva COVID-19, să prezinte, o dată la 14 zile, teste efectuate din cont propriu. Decizia a provocat critici, iar primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că hotărârea este nulă pe teritoriul municipiului Chișinău și a cerut Comisiei să o anuleze.
Edilul a mai dispus alocarea a trei milioane de lei din fondul municipal pentru testarea profesorilor care nu și-au administrat vaccinul. În replică, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a precizat că nicio primărie sau chiar Comisiile de Sănătate Publică locale nu pot anula decizia respectivă.
Și președintele țării, Maia Sandu a declarat că hotărârea Comisiei, prin care cadrele didactice nevaccinate au fost obligate să se testeze în fiecare două săptămâni din banii proprii, este una corectă. În acest weekend, peste 600 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate pe teritoriul țării.