Țara noastră este slăvită în lume grație darurilor naturii, livezilor roditoare, fâșiilor de viță de vie și oameni primitori. De această părere sunt membrii trupei SunStroke Project, finaliștii unuia dintre cele mai prestigioase concursuri internațional de muzică „Eurovision”. Artiștii susțin că vorbesc despre cele enumerate mai sus de fiecare dată când se prezintă colegilor din afara țării. Dar ce știu străinii despre Moldova și cum e să reprezinți un stat întreg la concursuri de anvergură, aflați în reportajul ce urmează.
Membrii trupei SunStroke știu nu din auzite ce spun străinii despre țara noastră. Se întâmple să afle în timpul concertelor sau concursurilor de peste hotare. Prin urmare, potrivit lor, Moldova și acum e cunoscută pentru lucrurile cu care s-a slăvit încă în perioada sovietică.
SERGHEI STEPANOV, saxofonistul formației SunStroke Project: „Moldova este o țară mică și tot ce se cunoaște despre ea, este vinul și pe alocuri, slavă Domnului, ansamblul ”JOC”, este ceea ce am auzit de obicei în discuțiile personale, divinul și subsolurile de la Cricova, câteva locații turistice, unde aceștia ar putea merge în vizită. Și cam atât. Despre modul de trai al moldovenilor, străinii nu au nici cea mai vagă idee”.
În același timp, potrivit solistului formației, cea mai mare bogăție a Moldovei, lucru afirmat mai peste tot, sunt oamenii ei, împrăștiați pe diferite continente.
SERGHEI IALOVIȚCHI, solistul formației SunStroke Project: „Oamenii care trăiesc aici – avem mulți oameni talentați, mulți profesionaliști în sfera sa. Nu mă voi referi la alte domenii, dar dacă este să vorbesc de cel muzical, avem foarte multe colective talentate, echipe care se dezvoltă în Europa. Este suficient să menționez despre Zdob şi Zdub care deja sunt o adevărată legendă”.
SunStroke Project a participat la cea mai mare competiție muzicală Eurovision Song Contest în anul 2017, unde a ocupat prestigiosul loc 3. Astăzi, din formație fac parte solistul Serghei Ialovițschii și saxofonistul Serghei Stepanov.
În palmaresul trupei sunt zeci de videoclipuri și melodii, atât în limba rusă, cât și în limba română, cunoscute în țară, dar și în străinătate. Totodată, muzicienii se implică activ în viața publică a Moldovei. Un exemplu memorabil a fost videoclipul social „Mamelor, rămâneți acasă”, ca parte a luptei împotriva coronavirusului.
Cei doi membri ai trupei spun că nu-și doresc să plece din țară, așa cum o fac mulți colegi de-ai lor. ”Situația poate fi schimbată în bine și aici”, spun băieții.
SERGHEI STEPANOV, saxofonistul trupei „SunStroke Project”: „Aceasta e casa mea, aceasta este țara mea, aici este familia mea, aici este soția mea, copilul meu, aici este viața noastră, studioul nostru și activitatea noastră creativă. Eu aș pune în fruntea țării oameni din Kuala Lumpur, astfel încât să nu aibă aici cumnați, cumetri, în acest fel am învinge imediat corupția. Deoarece nu-i poți spune unuia din Kuala Lumpur „băi, frate”, haide să dregem ceva cum ne convine nouă. El ar fi pentru ordine. Trebuie aduse creiere străine care au reușite”.
SERGHEI IALOVIȚCHII solistul trupei „SunStroke Project”: „Mulți pleacă din diverse motive, dar suntem aici de 10 ani doar ca echipă, lucrând, trăind, dezvoltându-ne. Da, este dificil pentru noi, există unele probleme financiare, însă noi rămânem aici. Atât timp cât sunt aici, mă voi mișca, mă voi dezvolta, voi încerca să-mi glorific țara – în principiu, e ceea ce facem”.
Pentru prima dată, pe scena Eurovision Song Contest, tânăra trupă „SunStroke Project” a ieșit în 2010, împreună cu interpreta Olia Tira. Atunci au evoluat cu piesa „Run Away”. După 7 ani, la a doua încercare, principala scenă a Europei a fost cucerită de băieții noștri cu piesa dansantă „Hei, mama!”. Formația a obținut aproape imposibilul, întorcându-se victorioasă acasă. Locul 3 este cel mai bun rezultat al Moldovei de când participă la această competiție.
Băieții își fac planuri de viitor. Acum lucrează la videoclipul unei piese noi, care deocamdată este ținută în secret, dar care speră că, va duce Moldova în topurile muzicale internaționale. De asemenea, trupa are planificate o serie de spectacole și lucrează la un nou album. Și toate acestea le vor face aici acasă, în Republica Moldova.