30 de ani de Independență a Republicii Moldova vor fi marcați cu fast în Orhei. Programul evenimentelor conține tradiționalul marș, depuneri de flori dar și un concert, la care vor evolua interpreți îndrăgiți de la noi. Totodată, orașul Orhei va fi gazda Campionatului Republicii Moldova de ciclism, la care vor participa peste 100 de sportivi din întreaga țară. Seara zilei va culmina cu un show de focuri de artificii. Astfel, locuitorii și oaspeții municipiului, dar și cei ai raionului sunt așteptați pentru a sărbători cu muzică și voie bună, și, evident, cu respectarea măsurilor epidemiologice.
Sărbătoarea dedicată celor 30 de ani de Independență a Republicii Moldova va începe la ora 11:00 cu tradiționalul marș solemn. În acorduri de fanfară, coloana se va îndrepta spre Monumentul eroilor căzuţi în lupta din 1992, pentru independenţa țării. Acolo, oficialii și cei prezen ți vor depune flori și vor lansa în aer porumbei, păsări ce simbolizează pacea și credința.
PAVEL VEREJANU, primar al municipiului Orhei: „Toată echipa lui Ilan Șor, în frunte cu primarul, președintele consiliului raional, vom avea și oaspeți de onoare, deputații Republicii Moldova, vom merge în marș, care se va solda cu depunerea de flori la Monumentul eroilor căzuţi pentru integritatea Republicii Moldova. 00”.
Ulterior, în parcul de distracții ”OrheiLand”, va avea loc un concert aniversar. Între orele 12.00 și 17:00, pe scenă vor evolua colectivele artistice din raionul Orhei, interpreta de muzică populară Doina Sulac, dar și Orchestra „Moldovlaska”. Și pentru ca oamenii să stea relaxați, autoritățile locale spun că vor fi asigurate toate măsurile epidemiologice.
PAVEL VEREJANU, Primar al municipiului Orhei: „Tot ce înseamnă lupta cu COVID-ul și portul măștilor, dezinfectanți… va fi asigurat de către lucrătorii ”OrheiLand”-ului. Ca prin urmare, vin cu o invitație față de toți cetățenii Republicii Moldova, să petrecem această zi împreună, va fi o zi plină de emoții”.
De asemenea, pentru al doilea an consecutiv, de Ziua Independenței, la Orhei, va fi dat startul Campionatului Republicii Moldova de ciclism pe șosea. Evenimentul va dura trei zile, pe: 27, 28 și 29 august. La competiție sunt așteptați peste 100 de participanți din întreaga țară.
Pe durata campionatului, circulația pe mai multe tronsoane din municipiul Orhei va fi restricționată, iar transportul urban de călători își va modifica traseele. Evenimentele dedicate Zilei Independenței vor culmina cu un show de focuri de artificii, care vor fi lansate la ora 21:00.