Pentru Partidul „ȘOR”, Independența înseamnă drumuri bune, așa cum sunt la Orhei, școli și grădinițe moderne, localități iluminate și sigure, terenuri de joacă și parcuri de distracții pentru copii. De asemenea, Independența înseamnă bunăstare și echitate socială, deoarece toate acestea contribuie nemijlocit la confortul și bunăstarea tuturor oamenilor, indiferent de simpatiile sau antipatiile lor politice, și la prosperarea întregii țări. Declarațiile au fost făcute de către vicepreședintele fracțiunii Partidului „ȘOR”, Petru Jardan, la tribuna legislativului, în cadrul ședinței festive consacrate împlinirii a 30 de ani de la adoptarea Declarației de Independență, în 1991.
În luarea sa de cuvânt, deputatul Petru Jardan a îndemnat societatea și clasa politică să-și unească eforturile pentru a construi o țară prosperă, democratică și liberă.
„În 27 august, Republica Moldova va împlini 30 de ani de existență. Dincolo de partea solemnă și mesajele firești de felicitare, care vor răsuna de Ziua Națională, trebuie să constatăm că țara noastră nu a depășit încă starea de stat în devenire, iar vechile conflicte, mai ales sub pretext identitar, continuă să macine societatea și să o divizeze, fapt ce ne împiedică să ne dezvoltăm într-un ritm satisfăcător și durabil. Pe de altă parte, faptul că avem propriul nostru stat și posibilitatea de a ne decide singuri soarta este deja o mare realizare, pe care, din păcate, nu o conștientizăm pe deplin. Iar din această cauză, nu am învățat încă să valorificăm această unică șansă care ni s-a oferit. Există o mulțime de popoare în lume care nu au o țară a lor și care visează la independență și suveranitate. Și ar da multe ca să fie în locul nostru”, a declarat deputatul Petru Jardan, de la tribuna centrală a Parlamentului.
De asemenea, Petru Jardan i-a îndrumat pe politicieni să uite de vechile supărări și să contribuie la construirea unei țări în care să vrea toți să vină și nimeni să nu mai vrea să plece.
„Am ieșit recent dintr-o lungă și grea bătălie electorală. Am trăit o perioadă extrem de tensionată, care a isterizat și divizat și mai mult societatea noastră. Ecoul acestei confruntări răsună și astăzi, iar oamenii încă mai rămân pe baricade și continuă să-și atace dușmanii imaginari, care sunt, de fapt, frații, surorile, părinții sau copiii lor. Vinovați de acest lucru suntem, în primul rând, noi, politicienii, care provoacă lumea, în loc să o cheme la pace, deoarece caută să se răzbune și să se revanșeze. Din păcate, 30 de ani nu a fost suficient să înțelegem că, în politică și nu numai, trebuie să existe oponenți, adversari, nu dușmani. Că fiecare este liber să aibă propriile convingeri și viziuni și să aleagă așa cum crede el că e mai bine. Și că alegerile sunt asemenea competițiilor între sportivi, în care cineva pierde, iar cineva câștigă. Iar după asta fiecare trebuie să aibă discernământ și maturitate, să manifeste respect reciproc și să aibă curajul de a-și da mâna, de dragul țării și a susținătorilor lor”, a mai menționat deputatul Petru Jardan.
Deputații fracțiunii Partidului „ȘOR” sunt de părere că, la 30 de ani de la obținerea independenței, există premise reale de a asigura pacea, stabilitatea și bunăstarea în țară. Totodată, aleșii formațiunii îndeamnă partidele politice să se inspire din proiectele de succes ale Partidului „ȘOR” și să le aplice la nivel național.
„Avem, după mult timp de turbulențe, șansa de a pune bazele unei dezvoltări durabile. Important să existe voință politică și dorință sinceră de a lucra pentru binele acestei țari. Și nu-i nevoie ca toți să aibă aceeași părere, dimpotrivă, din contradicții se nasc cele mai bune soluții. Noi, Partidul ȘOR, am elaborat un proiect de țară, am gândit un model de dezvoltare pe care l-am implementat parțial în unele localități unde avem putere de decizie. Ne-am bucura dacă și alte partide politice s-ar inspira din proiectele noastre de succes și ar fi dispuse să le preia și să le extindă pe o arie cât mai largă. Pentru că, pentru noi, Independența înseamnă drumuri moderne, așa cum am făcut la Orhei. Pentru noi Independența înseamnă „Orheiland” și terenuri de joacă în fiecare sat și copii fericiți care se bucură de ele. Pentru noi, Independența înseamnă școli și grădinițe moderne. Pentru noi, Independența înseamnă localități iluminate și sigure. Pentru noi, Independența înseamnă sport de performanță, cultură, educație, sănătate. Pentru noi, Independența înseamnă bunăstare și echitate socială. Pentru că toate acestea contribuie nemijlocit la confortul și bunăstarea oamenilor noștri, al tuturor oamenilor, indiferent de simpatiile sau antipatiile lor politice, și la prosperarea întregii țări”, a declarat deputatul Partidului „ȘOR”.
În final, parlamentarul a reiterat faptul că fracțiunea Partidului „ȘOR” va fi mereu deschisă pentru dialog și va susține orice inițiativă din partea oponenților, care va avea menirea să schimbe în bine viața cetățenilor.
„Noi chemăm clasa politică și întreaga societate la conlucrare și cooperare și sperăm ca, măcar în cel de-al 12-lea ceas, vom reuși să ne concentrăm efortul asupra a ceea ce ne unește, nu a ceea ce ne desparte. Este indispensabil să ne apărăm libertatea și independența. Să luptăm, în primul rând, pentru interesul țării noastre și să nu stăm în genunchi în fața nimănui. Pentru că, dacă noi nu ne vom respecta pe noi înșine, dacă nu vom ști să stăm cu capul sus, dacă vom cerși milă și vom fi incapabili să ne luăm soarta în mâini, nu vom obține decât disprețul celor din jur. Iar în acest caz, țara noastră nu are viitor”, a concluzionat vicepreședintele fracțiunii Partidului „ȘOR”, Petru Jardan, în mesajul dedicat Zilei Independenței Republicii Moldova, celebrată, anual, în data de 27 august.