Fracțiunea Partidului „ȘOR”, propune crearea unui grup de lucru între instituțiile statului care să urgenteze recuperarea banilor din frauda bancară. Din acesta ar urma să facă parte deputați, procurorul general și guvernatorul BNM. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat astăzi în Parlament, unde au loc audieri la același subiect.
Inițiativa legislativă a Partidului ”ȘOR”, axată pe recuperarea banilor din frauda bancară, a fost prezentată de către deputatul Denis Ulanov. Potrivit parlamentarului, crearea grupului interinstituțional va urgenta soluționarea problemei, lucru de care, spune el, nimeni nu este interesat.
DENIS ULANOV, deputat Partidul ”ȘOR”: „De șapte ani tot auzim fel de fel de acuzații, declarații în contradictoriu, mituri, sperietori, învinuiri la adresa unora, ce-i drept, ridicări de imunitate, care ulterior s-au încheiat cu scuze, altfel spus, am asistat la o farsă goală. Printre aceștia sunt și colegele noastre Marina Tauber și Reghina Apostolova”.
Parlamentarul susține că activitatea și colaborarea între instituțiile și autoritățile statului sunt ineficiente, fapt ce tărăgănează procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase în urma devalizării sistemul bancar moldovenesc. Prin urmare, crearea unui grup de lucru interinstituțional va permite eliminarea lacunelor și va simplifica interacțiunea între autorități. Deputații formațiunii vor ca din acest grup de lucru să facă parte parlamentarii tuturor fracțiunilor, procurorul general, guvernatorul BNM, directorul CNA și alți funcționari.
DENIS ULANOV, deputat Partidul ”ȘOR”: „Știm că un șir de instituții refuză să colaboreze cu Procuratura, refuză să prezinte documente, să desfășoare acțiuni de urmărire, să facă expertize. Aceasta este anormal și nu mai poate continua astfel. Rolul Parlamentului este de a face regulă”.
De asemenea, Ulanov susține că în acest grup pot fi atrași și alți specialiști din domeniu şi experţi independenți de la noi, dar şi din străinătate. Prin urmare, grupul de lucru ar trebui să elaboreze și să prezinte Parlamentului, în termen de 60 de zile, propuneri legislative și recomandări practice în vederea urgentării punerii în practică a mecanismului de recuperare a mijloacelor financiare sustrase în timpul fraudei bancare.
DENIS ULANOV, deputat Partidul ”ȘOR”: „De acum înainte, Parlamentul trebuie să aibă un rol activ, să depună eforturi și să întreprindă toată măsurile în vederea stabilirii adevărului. Facem apel la coleg ii din Parlament să susțină acest proiect de hotărâre, al cărui scop este de a-i oferi Procuraturii tot sprijinul pentru rezolvarea tuturor problemelor.
La începutul acestui an, Ilan Șor a propus o metodă de recuperare a banilor din frauda bancară. Aceasta presupune achiziționarea de către acționarii băncilor lichidate în anul 2015 a portofoliului de credite neperformante, returnarea către stat a prejudiciul cauzat și continuarea tuturor acțiunilor de anchetă în legătură cu beneficiarii adevărați ai fraudei bancare.