Au pus carul înaintea boilor. Deputații PAS au organizat abia astăzi consultări publice pe marginea modificării Legii cu privire la Procuratură. Asta cu toate că documentul a fost aprobat în urmă cu cinci zile în prima lectură a Parlamentului. Chiar și așa, discuțiile au fost aprinse, cu schimb de replici, iar proiectul a fost criticat de mai mulți reprezentanți ai societății civile.
Consultările publice organizate de Comisia Juridică a Parlamentului pe marginea proiectului pentru modificarea Legii Procuraturii au debutat cu schimb de replici între deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vasile Bolea și ministrul Justiției Sergiu Litvinenco, după ce primul a cerut să modereze ședința.
VASILA BOLEA, deputat BECS: „Aceste dezbateri se fac pe platforma comisiei juridice. Eu încă odată reiterez, păcat ca doamna președintă a comisiei nu participă la aceasta ședință. În calitate de vice-președinte al comisiei, o să moderez aceste dezbateri”.
Ulterior, Deputatul PAS Vasile Grădinaru a propus să conducă el întrunirea, după ce Vasile Bolea a intervenit din nou.
VASILE GRĂDINARU, deputat PAS: „Domnule Bolea, moderator este domnul Litvinenco, vă rog frumos”.
VASILE BOLEA, deputat BECS:„ De când domnul Litvinenco fiind simplu membru de Comisie poate să fie moderator?
SERGIU LITVINENCO, ministrul Justiției:„ Replicile le lăsăm mai la sfârșit, iar la început încercăm să se expună fiecare. Și vă rog să nu monopolizăm”.
Într-un final, la ședință și-a făcut apariția președintele Comisiei, Olesea Stamate, care a dat asigurări că modificarea Legii Procuraturii nu-l are în centrul atenției doar pe Stoianoglo.
OLESEA STAMATE, deputat PAS: „Este planificat mecanismul de extraevaluare a judecătorilor și procurorilor la care nu se renunță. Mecanismul propus în acest proiect de lege nu-l vizează pe domnul Stoianoglo”.
Prezent la consultările publice, președintele Comunității Whatch Dog, Valeriu Pașa, s-a arătat nemulțumit de modul în care au fost organizate consultările.
VALERIU PAȘA, președintele Comunității Whatch Dog: „Respectarea termenilor – consultările de astăzi, da, ele sunt, dar nu sunt organizate cu respectarea termenilor menționați în lege, inclusiv la practica de a consulta proiectele după votarea în prima lectură. Încercați să ne convingeți că marea majoritatea a cetățenilor sunt proști”.
Amintim că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a criticat dur documentul analizat azi, declarând că PAS își dorește un procuror de buzunar, iar Partidul „ȘOR” s-a abținut să dea calificative pentru a nu fi acuzat de răfuială cu procurorul. Deși îl vizează direct, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, nu s-a prezentat la consultări. Proiectul pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură a fost aprobat, în prima lectură, în 13 august curent cu votul a 59 de deputați PAS. Scopul acestuia este introducerea unui mecanism de evaluare a performanțelor procurorului general și dispunerea revocării acestuia din funcție în cazul în care se constată calificativul „eșuat”. Proiectul nu are avizul Guvernului și nici pe cel al Comisiei de la Veneția.