Departamentul american de Stat a anunţat că drapelul american a fost retras luni de la ambasada SUA la Kabul, iar personalul se află aproape în întregime la aeroport, în aşteptarea evacuării. Totodată, militarii americani vor prelua controlul traficului aerian la aeroport.
„În prezent implementăm o serie de măsuri în vederea securizării aeroportului internaţional Hamid Karzai pentru a permite plecarea în siguranţă a personalului SUA şi aliat din Afganistan cu zboruri civile şi militare”, se precizează într-o declaraţie comună a Pentagonului şi a Departamentului de Stat, citată de AFP, potrivit Digi24.RO.
Ambasadorul SUA în Afganistan, Ross Wilson, se află de asemenea la aeroport, a spus un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
„În următoarele 48 de ore, ne vom extinde prezenţa de securitate la aproape 6.000 de militari cu o misiune axată exclusiv pe facilitarea acestor eforturi şi preluarea controlului aerian”, se menţionează în comunicat.
„Mâine (luni) şi în zilele următoare, vom transfera în afara ţării mii de cetăţeni americani care locuiau în Afganistan, precum şi angajaţi locali ai misiunii americane din Kabul şi familiile lor, precum şi alţi afgani care sunt în mod special vulnerabili”.
„Aproape întreg personalul ambasadei a fost transferat la aeroportul Hamid Karzai. Drapelul american a fost retras din complexul ambasadei americane şi a fost dus în siguranţă împreună cu personalul ambasadei”, a informat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
Aproximativ 2.000 de afgani eligibili pentru programul special de imigrare au ajuns deja în SUA în ultimele două săptămâni, iar Departamentul de Stat a anunţat că va fi accelerată evacuarea altor mii de persoane eligibile pentru acest program.
Afganii care au trecut de toate etapele verificărilor de securitate vor fi trimişi direct în SUA, iar procedura pentru cei pentru care nu a fost finalizată se va derula în „locuri terţe”.