Procurorul General poate fi demis. Legea cu privire la Procuratură a fost votată în prima lectură de către 59 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor nu a susținut inițiativa, iar fracțiunea Partidului „ȘOR” s-a abținut. Socialiștii și comuniștii au criticat dur documentul, declarând că legislatorii PAS își doresc un procuror de buzunar. Șeful acuzatorilor poate fi demis dacă va obține calificativul „eșuat” în urma evaluării performanțelor sau dacă se vor constata abateri disciplinare. Documentul nu a fost supus dezbaterilor publice. Acest lucru se va face ulterior, au declarat cei din PAS.
IGOR GROSU președintele Parlamentului: „59 de voturi, proiectul a fost votat în prima lectură”.
Unul dintre autorii modificării legii Procuraturii este noul ministru al justiției, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, fracțiunea căruia în 2019 a schimbat modalitatea de numire a procurorului general prin crearea unei comisii speciale, dar care, la acel moment nu a vorbit nimic despre modul de sancționare sau de demitere a acestuia. Acum, când legislatorii PAS dețin majoritatea în parlament, propun ca șeful procurorilor să poată fi demis dacă va obține calificativul „eșuat” în urma evaluării sau dacă se vor constata abateri disciplinare.
SERGIU LITVINENCO deputat PAS: „În cazul obținerii calificativului eșuat, Consiliul Superior al Procurorilor propune președintelui țării eliberarea din funcție a procurorului general. Modificările propuse nu vor afecta independența și autonomia Procuraturii și a Procurorului General”.
Potrivit proiectului, activitatea Procurorului General va fi evaluată anual de către o comisie constituită de Consiliul Superior al Procurorilor. Procedura va putea fi declanșată de către șeful statului sau de cel puțin 3 membri ai CSP. Comisia de evaluare a performanțelor șefului procurorilor va fi constituită din 5 membri, câte unul fiind propuși de către președintele țării, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor și de către Procurorul General.
SERGIU LITVINENCO deputat PAS: „Modificările respective sunt în concordanță cu normele constituționale”.
Deputații Partidului „ȘOR” au declarat că nu vor vota acest proiect pentru ca să nu fie învinuiți că fracțiunea s-ar răzbuna cu procurorul, chiar dacă, în opinia legislatorilor, Alexandr Stoianoglo nu este cel mai bun procuror.
DENIS ULANOV deputat PP „ȘOR”: „Fracțiunea Partidului „ȘOR” nu va participa la votare, se abține de la votarea acestor proiecte de legi”.
Totodată, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au criticat dur inițiativa PAS
„Voi n-ați înțeles ce se întâmplă în țară și ce bombă cu efect întârziat voi lansați. Vouă vă trebuie procuror de buzunar”.
SERGIU LITVINENCO deputat PAS: „Noi avem nevoie de un procuror care să fie ferm, curajos”.
Potrivit deputaților BECS, ținta acestor modificări este actualul procuror Alexandr Stoianoglo.
ELENA BODNARENCO deputat Blocul Comuniștilor și Socialiștilor: „Legea dată poate fi numită legea Stoianoglo. Care va fi scenariul pentru procurorul general? Va primi calificativul eșuat la evaluarea performanțelor ori va fi inițiat proces penal pentru eliberarea lui?”
SERGIU LITVINENCO deputat PAS: „Decizia o va lua Consiliul Superior al Procurorilor”.
GRIGORE NOVAC deputat Blocul Comuniștilor și Socialiștilor: „Scopul proiectului de lege este înlăturarea procurorului general Stoianoglo care nu vă ascultă pe voi”.
Documentul nu are avizul Guvernului, nu a fost supus dezbaterilor publice și nu are avizul Centrului Anticorupție, spun deputații din opoziție.
VASILE BOLEA deputat Blocul Comuniștilor și Socialiștilor : „Comisia de la Veneția, nici nu vreți să-i telefonați să solicitați un „amicus cure” la tâmpenia respectivă. Și Curtea Constituțională a voastră tot o să vă dea un cartonaș roșu”.
Totodată, deputații PAS au propus micșorarea numărului membrilor CSP de la 15 la 12, fiind excluși procurorul general, președintele Uniunii Avocaților, dar și procurorul-șef al UTA Găgăuzia.
ALEXANDR SUHODOLSKI deputat Blocul Comuniștilor și Socialiștilor: „Următorul pas va fi excluderea bașcanului din componența Guvernului? – Ei, lăsați. – Nu, lăsați. Este primul pas”.
După ce a fost votat în prima lectură, deputații PAS spun că vor supune proiectul dezbaterilor publice abia săptămâna viitoare. Procurorul General a fost numit în funcție în noiembrie 2019, pentru un mandat de 7 ani. Recent, Alexandr Stoianoglo a declarat că nu-și va da demisia odată cu schimbarea puterii.