Panică într-un tren de pasageri de pe linia Ungheni – Bălți Slobozia – Ungheni. Locomotiva a luat foc în momentul în care oprise în localitatea Stația Calea Ferată Catranîc. A fost nevoie de intervenția a trei echipaje de pompieri și salvatori pentru a stinge flăcările care au reușit să cuprinsă o parte din ultimul vagon. Incendiul nu a făcut victime, dar a sistat circulația locomotivei pentru perioada în care va fi reparată.
Pentru o perioadă, oamenii care circulau cu trenul de pe linia Ungheni – Bălți Slobozia – Ungheni vor trebui să găsească alte modalități de deplasare. De miercuri, locomotiva se află în reparație, după incendiul care a cuprins ultimul vagon.
Potrivit responsabililor de la Calea Ferată, focul a pornit de la un tub de cauciuc, responsabil de alimentarea motorului cu combustibil, iar vâlvătaia s-a răspândit cu repeziciune. Unii dintre pasagerii care așteptau garnitura au rămas îngroziți de cele văzute.
IANA ALEXEEVA, martor: „Prietenul meu a văzut că arde ceva în spate. Când trenul s-a oprit, el a mers în grabă și a anuțat șoferul. Am fost acolo preț de zece minute, timp în care mașinistul a ieșit și a început să stingă focul de unul singur”.
Pentru că flăcările erau prea puternice, a fost nevoie de intervenția pompierilor, care au localizat incendiul în aproximativ 40 de minute.
LILIANA PUȘCAȘU, șef serviciul de presă al IGSU: „La fața locului au fost redirecționate trei echipaje de salvatori și pompieri, care au stabilit că iese fum dintr-o locomotivă. Au fost evacuați 45 de persoane. Fumul nu a obținut răspândire. Circumstanțele cazului, urmează a fi stabilite”.
Reprezentanții Căii Ferate mai spun că nu este pentru prima dată când trenurile iau foc și că de obicei incendiile se produc pe vreme caniculară.
OLEG TOFILAT, directorul general al Î.S. ”Calea Ferată din Moldova”: „Era vorba de unul din trenurile alea modernizate în 2013, se deplasa pe relația Fălești-Bălți și a luat foc unul din tuburile de alimentare cu combustibil. E un tub de cauciuc, care a luat foc. Nimic strașnic, incendiul a fost localizat foarte operativ, nu a avut nimeni de suferit”.
După stingerea incendiului, cei 45 de pasageri care se aflau în vagoane au fost transportați până la stația terminus, iar ulterior locomotiva a ajuns în depou, pentru a fi reparată.
Între timp, conducerea Căii Ferate a anunțat despre suspendarea pentru o perioadă nedeterminată a circulației trenului pe această linie.
OLEG TOFILAT, directorul general al Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova”: „Din păcate, din lipsa resurselor financiare, mai multe sarcini de deservire tehnică au fost amânate și intervalele recomandate de producător au fost depășite substanțial”.
Tot din cauza lipsei banilor, mai mulți angajați ai CFM și-au dat demisia. Datoriile întreprinderii ”Calea Ferată din Moldova” se ridică la 270 de milioane de lei. Dintre aceștia, aproximativ 100 de milioane de lei reprezintă restanțele salariale.