Incendiile de pădure din Algeria au ucis, marți, 42 de persoane, inclusiv 25 de soldați trimiși pentru a ajuta în combaterea flăcărilor, potrivit guvernului, în vreme ce norii groși de fum acopereau marea parte a regiunii muntoase Kabylie, la est de capitală, transmite Reuters, citat de Digi24.RO.
Zeci de incendii separate au izbucnit, de luni noapte, prin zonele împădurite din nordul Algeriei. Ministrul de Interne, Kamel Beldjoud, a acuzat că au fost provocate de persoane, fără a oferi mai multe detalii.
“Doar mâini criminale pot fi în spatele celor aproape 50 de incendii simultane din câteva localități”, a spus acesta.
Săptămâna trecută, un organism UE de monitorizare atmosferică a transmis că Mediterana a devenit un focar de incendii de vegetație, pe măsură ce flăcările au cuprins pădurile din Turcia și Grecia, susținute de un val de căldură.
Locuitorii din regiunea Tizi Ouzou din Kabylie au folosit ramuri de copac pentru a încerca să stingă peticele de pădure care ardeau sau au aruncat cu apă încercând cu disperare să oprească focul.
Soldații au murit în diferite zone, unii încercând să stingă flăcările și alții după ce au fost izolați când focul se răspândea, spun rezidenții Kabylie. Ministrul Apărării spune că mai mulți soldați au suferit răni grave din cauza arsurilor.
Câteva case au luat foc, în vreme ce familiile fugeau către hoteluri, hosteluri și rezidențe universitare, spun martorii, adăugând că un fum dens a îngreunat vizibilitatea echipajelor de pompieri.
“Am avut o noapte de groază. Casa mea este complet arsă”, a spus Mohamed Kaci, care fugise cu familia sa din satul Azazga către un hotel.
Vorbind, marți noapte, la televiziunea de stat, premierul Ayman Benabderrahmane a spus că bilanțul victimelor crescuse la 42, inclusiv 25 de membri ai armatei. Guvernul s-a aflat “în discuții avansate cu parteneri (străini) pentru a închiria avioane și a ajuta la grăbirea procesului de stingere a flăcărilor”, a adăugat acesta.
Pompierii și armata încercau să controleze flăcările, iar Beldjoud a precizat că prioritatea era de a evita creșterea bilanțului victimelor. Acesta a promis că-i va compensa pe cei afectați.
Incendii mai mici au făcut ravagii în păduri din cel puțin 16 provincii din statul nord-african, începând de luni noapte.