Au ajuns cu moralul la pământ. Vorbim despre un grup de părinți, profesori și elevi ai gimnaziului municipal numărul 86 din sectorul Buiucani. În ajun de an școlar, aceștia au fost înștiințați că instituția urmează să fie închisă pentru lucrări de reparație. Mai mult, elevii și profesorii vor trebui divizați și transferați spre alte școli. Nemulțumiți de decizie, părinții și profesorii au cerut implicarea autorităților locale.
„Vom depăși această neplăcere!” – este inscripția de pe ușa unei clase a gimnaziului Nr. 86 din Capitală și care nu este deloc întâmplătoare. Profesorii, elevii și părinții sunt stresați pentru că noul an școlar ar putea începe între pereții unei alte instituții de învățământ, așa cum în școala lor abia urmează să intre în reparație, ceea ce va face ca elevii să fie transferați către alte instituții de învățământ.
IAROSLAVA LEAHU, părinte: „Au argumentat prin faptul că școala este într-o stare deplorabilă. Dar nicio expertiză concretă nu a fost făcută”.
Situația îi frământă cel mai mult pe părinții copiilor cu necesități speciale. Printre ei se numără și fiul Olgăi Lazacovici. Băiatul suferă de autism, iar mama lui se teme că noii profesori nu sunt suficient de pregătiți pentru ai asigura atenția necesară.
OLGA LAZACOVICI, părinte: „Copilul suferă de autism sever. Copilului meu îi va fi foarte greu să socializeze, așa cum aici, pe parcursul a doi ani, el a reușit să se integreze, să crească, comunică mult mai ușor, a început să răspundă la întrebări, reacționează la alți copii”.
O altă mamă, de data aceasta a unui copil cu sindromul Dawn, spune că atunci când a venit timpul să îl dea la școală, trei instituții de învățământ au refuzat să îl primească, așa cum nu dispun de pregătirea cuvenită și nu au cadre de sprijin pentru astfel de copii.
„Singura școală care a putut să asume responsabilitatea, fără frică că nu-i va reuși este gimnaziul cu numărul 86. Doi ani am reușit să învățăm și le sunt foarte recunoscătoare”.
Despre faptul că în gimnaziu încep lucrări de reparație, iar copiii vor trebui să meargă la alte școli, s-a aflat abia pe 19 iulie, când a fost organizată o adunare, unde au participat părinții, profesorii și autoritățile locale. Disperați, părinții au cerut implicarea autorităților locale, mai exact a Consiliului Municipal Chișinău.
NATALIA STEȚENCO, profesor de clasele primare, Gimnaziul Nr.86: „De ce pe parcursul a 16 ani, când aveau loc controale de evaluare a instituției noastre, se bifa ca fiind bine și foarte bine?”
Reprezentanții gimnaziului au cerut să le fie înmânat un ordin în scris cu privire la faptul că la 1 septembrie vor merge la muncă la locul actual și nu în altă școală.
NATALIA BONDARI, director educativ Gimnaziul Nr. 86: „Noi cerem ca elevii noștri să nu fie scoși din aici, odată ce nu avem așa mulți copii, iar lucrările de construcție se pot desfășura în paralel cu anul de studii, fără a ne deranja reciproc”.
La rândul lor, consilierii municipali și-au manifestat tot suportul pentru părinți și profesori, menționând că vor depune maxim efort pentru a păstra instituția școlară, iar până vor începe lucrările de construcție, copiii nu vor fi transferați în altă parte.
VALERII KLIMENKO, consilier municipal partidul „ȘOR”: „Copiii vor fi transferați de acolo abia după ce vor avea loc toate licitațiile, vor fi semnate toate contractele, banii vor exista și totul va fi pregătit pentru începerea lucrărilor”.
ROMAN COJOCARI, consilier municipal PAS: „Cer Direcției Educație să ofere explicații tuturoor fracțiunilor, de ce administratorii de instituții au început reorganizările înainte de a fi votată acea decizie”.
Reprezentanții primăriei Chișinău ne-au spus că nu pot oferi mai multe detalii, așa cum așteaptă decizia Consiliului Municipal.
ANGELA CUTASEVICI, vice-primar de Chișinău: „Noi nu avem decizia Consiliului privind această instituție. Acum suntem în discuție cu părinții și cadrele didactice, astfel ca să îmbunătățim condițiile de studii pentru copii. Cert este că instituția are un deficit foarte mare de buget. Condițiile de studii lasă de dorit. E nevoie de îmbunătățirea sistemică a structurii școlare”.
Gimnaziul municipal numărul 86 este singura școală cu predare în limba rusă din sectorul Buiucani. Acolo își fac studiile 152 de elevi, începând cu clasa întâi și terminând cu a noua, iar aceștia sunt ghidați de 22 de pedagogi.