Guvernul Gavrilița a primit votul de încredere din partea Parlamentului, fiind susținut de 61 de deputați din fracțiunea PAS. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, precum și Partidului „ŞOR” nu au votat. Parlamentarii au criticat programul de guvernare şi măsurile anunţate, menționând că acesta conține mai mult probleme și mai puțin soluții și se aseamănă mai mult cu un program electoral.
„Cine este pentru învestirea, votarea Guvernului, componenței Guvernului, vă rog, să votați. 61. Vă mulțumim frumos și felicitări”.
Printre obiectivele de bază ale noului Executiv, condus de Natalia Gavrilița, se numără curățarea instituțiilor statului, reducerea sărăciei, creșterea pensiilor, dar și atragerea investițiilor.
NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministru desemnat: „Vom curăța instituțiile de stat de oameni corupți. Vom ținti confiscarea averilor celor corupți, iar cu acești bani vom construi școli, aziluri. În primele luni de mandat, Guvernul va prioritiza patru direcții de activitate. În primul rând, gestionarea eficientă a crizei sanitare cauzate de pandemie. COVID-19. A doua prioritate pe termen scurt este demararea reformei justiției și pachetul anticorupție”.
Noul Guvern va avea 13 ministere și nu nouă, așa cum a fost până acum. Gavrilița susține că nu știe dacă acest lucru va costa mai mult bugetul de stat.
NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministru desemnat: „E greu de spus dacă reorganizările vor duce la creșterea sau micșorarea cheltuielilor. Cert e că se vrea creșterea salariilor angajaților statului”.
Deputatul Partidului ”ȘOR”, Marina Tauber a declarat că programul noului Guvern conține mai mult probleme decât soluții.
MARINA TAUBER, deputat Partidul ”ȘOR”: „Noi sperăm din tot sufletul că o să puteți să rezolvați macar 10% sau să faceți 10% din ceea ce Dvs. ați spus astăzi de la tribuna Parlamentului”.
Denis Ulanov a îndemnat-o pe Gavrilița să nu majoreze impozitele pentru agenții economici, în cazul în care vrea să ridice economia, dar sa pună monopol asupra importului de alcool și tutun.
DENIS ULANOV, deputat Partidul ”ȘOR”: „Noi așteptăm de la dvs. un rol activ al statului în acest sens și un rol activ pentru a obține finanțe la bugetul de stat”.
Iar alți deputați au spus că programul Guvernului seamănă mai mult cu o platformă electorală.
VLAD BATRÎNCEA, deputat BECS: „Nu ați vorbit despre Aeroport, despre întoarcerea Portului Giurgiulești, nu mai vorbesc de Stadionul Republican”.
Parlamentarul socialist, Vasile Bolea a făcut o remarcă cu privire la selectarea procurorilor și judecătorilor, proces în care se vrea implicarea unor experți străini.Totodată, acesta a contrazis-o pe Gavrilița în legătură cu accesul presei la informațiile de interes public. procurorilor și judecătorilor.
VASILE BOLEA, deputat BECS: „V-am ascultat atent, chiar vrei să plângi. Noi ieri am avut ședința Comisiei juridice unde s-au închis ușile în fața presei. La o zi de la învestirea Guvernului de azi, iar pe viitor eu cred că presa în general va fi bătută cu picioarele. Ați scris aceste aberații doar pentru că e la modă să vorbiți de antrenarea experților internaționali”.
NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministru desemnat: „Noi am inclus aceste acțiuni în programul de activitate al Guvernului, pentru că aceasta doresc cetățenii”.
Iar comunistul Vladimir Voronin a declarat că programul de guvernare al Guvernului conține multe promisiuni, cum ar fi majorarea salariilor și pensiilor, dar nu spune nimic despre controlul creșterii prețurilor.
VLADIMIR VORONIN, deputat BECS: „Dvs. puteți majora cu 2 sau 10 sau 20 mii salariile și pensiile, dar dacă nu veți controla prețurile, oamenii în continuare vor săraci”.
Și în timp ce opoziția a criticat documentul prezentat de Gavrilița, majoritatea parlamentară nu a încetat să-l laude.
MIHAI POPȘOI, deputat PAS: „Această nouă guvernare va fi bazată pe interesul național, nu influențe străine; pe interesul public, nu pe cel privat sau de grup. Va fi o guvernare pentru oameni”.
Maia Sandu a semnat în 30 iulie decretul privind desemnarea Nataliei Gavrilița în funcția de prim-ministru, tentativa fiind a treia la număr în cazul lui Gavrilița.