„A fost iadul pe Pământ”. Incendiul masiv din Atena a durat toată noaptea trecută și a forțat mii de greci să fugă din case. Flăcările amenință nu doar viețile oamenilor, ci și istoria! Sitului arheologic al Jocurilor Olimpice din antichitate riscă să fie mistuit. În Bulgaria, doi silvicultori şi-au pierdut viaţa şi un altul a fost rănit, în timp ce luptau cu vâlvătaia. Iar în sudul Turciei o centrală termică a fost evacuată, fiind și ea amenințată de flăcări. Echipele de pompieri au reușit abia în această dimineață să pună sub control incendiul care a atins noaptea trecută termocentrala aflată pe coasta Mării Egee.
Incendiul masiv de la marginea Atenei a ars toată noaptea și a distrus sau avariat grav zeci de clădiri, inclusiv locuințe. Din cauza focului, mii de oameni și-au părăsit casele. Pentru aceștia, autoritățile au pus la dispoziție camere gratuite de hotel. Între timp, pompierii au luptat din greu pentru a aduce flăcările sub control, relatează Euronews. Grav e că incendiile sunt foarte aproape de Sitului arheologic al Jocurilor Olimpice antice în vestul Peloponezului. „Facem tot ce putem pentru a salva acest loc sacru. După salvarea vieților umane, prioritatea noastră este să ne salvăm istoria”, a spus și un primar din zonă.
Un alt incendiu arde necontrolat de mai multe zile pe insula elenă Evia. Acesta este alimentat de vântul puternic și temperaturile caniculare. Sute de turiști și localnici au fost evacuați din calea focului. Unii au fost nevoiți să fugă cu bărcile după ce au fost încercuiți de flăcări.
Iar în Bulgaria incendiile au făcut victime. Doi silvicultori şi-au pierdut viaţa şi un altul a fost rănit, în timp ce luptau cu flăcările. În ultimele zile s-au înregistrat până la 240 de incendii pe zi, a declarat şeful pompierilor, potrivit căruia, 93% dintre focare au fost declanşate de activităţi umane.
În sudul Turciei o centrală termică, aflată pe coasta Mării Egee, a fost evacuată întrucât era ameninţată de un incendiu declanşat în urmă cu o săptămână. Președintele Erdogan a declarant presei că incendii ca cele de anul acesta nu s-au întâmplat niciodată în istoria țării.
Pe de altă parte, o ploaie torențială cu grindină a transformat străzile unui oraș din vestul Sloveniei în râuri. Ploia și bucățile de gheață au pătruns peste tot și au luat pe sus mașini, bănci și pubelele de gunoi.
În plus, culturile de pe terenurile agricole din apropierea localității au fost distruse. Europa trece prin fenomene meteorologice extreme în această vară.
Comisia Europeană a anunţat miercuri că va trimite avioane, elicoptere şi pompieri către Italia, Grecia, Albania şi Macedonia de Nord pentru a sprijini aceste ţări în lupta împotriva incendiilor.