Ploile puternice, care lasă în urmă dezastru, nu mai contenesc. Precipitațiile cu grindină de aseară au distrus sute de hectare de culturi agricole, iar apa a inundat gospodăriile oamenilor. Ravagii a făcut și vântul puternic. Rafalele au lăsat mai multe case fără acoperișuri. Totodată, zeci de localități au rămas în beznă, după ce copacii au căzut peste firele electrice. Între timp, muncitorii au reușit să le reconecteze la sursa de curent.
Precipitațiile agresive au pus la pământ lanuri masive de porumb în localitatea Sinești, raionul Ungheni, fiind vorba despre aproximativ 200 de hectare. Pe internet au apărut imagini video dezolante în care se vede cum câmpul de porumb pare că este după un bombardament. În mare parte, lipsite total de frunze, tulpinile pe alocuri au păstrat câte un știulete, care și el este aproape găurit de grindină. În video apare și un agricultor, disperat de cele lăsate în urmă de intemperie.
„Sinești, Ungheni. Îți vine să plângi sau să mori. Nici nu știi ce să faci. Este distrus absolut tot”.
Ploile de luni au afectat dur și municipiul Bălți. Vântul puternic a smuls arbori din rădăcini, care au căzut peste carosabil sau mașini, blocând circulația.
Unele străzi ale capitalei de Nord s-au transformat în adevărate puhoaie, devenind impracticabile. Imagini apocaliptice au creat și grindina care a lovit orașul.
„Pur și simplu strașnic. Uitați-vă câte nuci au căzut”.
Și în satul Drujba din raionul Ungheni, furtuna a dat bătăi de cap locuitorilor. Mai multe acoperișuri ale caselor de locuit au fost distruse. Nu a scăpat nici cel al școlii primare, dar nici al bibliotecii din localitate.
După ploile din ultimele zile, salvatorii au avut de înlăturat copaci căzuți pe țevile de gaz la Anenii Noi, dar și în satul Râuțel, raionul Fălești. Iar în localitatea Biruința, Sângerei, un arbore s-a prăbușit peste un bloc locativ cu cinci nivele. Curățat de pomii doborâți de vânt a trebuit și tronsonul de cale ferată din orașul Vatra.
Mai mult, salvatorii au avut de pompat 150 de tone de apă din subsolul unei gospodării și 60 de tone din beciul unei case de locuit satul Coșnița, raionul Dubăsari. Lucrări similare au fost efectuate în localitatea Slobozia – Dușca unde au fost evacuate 10 tone de apă din beciul unei curți.
De asemenea, peste 30 de localități din raionale Criuleni, Orhei, Anenii Noi și Stefan Vodă au rămas în beznă. Acestea au fost reconectate însă de echipele de muncitori.