Un copil a ajuns la spital, după ce ar fi fost rănit cu cuțitul de către propriul său tată. Incidentul a avut loc ieri în loclaitatea Cricova, din municipiul Chișinău, scrie deschide.md.
Potrivit poliției, victima ar fi un adolescent în vârtă de 15 ani, originar din sectorul Rîșcani al capitalei, iar despre acest caz oamenii legii au fost sesizați de către medicii de la Spitalul V. Ignatenco.
Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Deschide.MD că, mama băiatului, le-ar fi declarat polițiștilor că acesta ar fi fost rănit de către tatăl său, la care a mers în ospeție în localitatea Cricova.
„Băiatul a mers în vizită la tatăl, unde între ei s-a iscat un conflict, iar ultimul, în vârstă de 53 de ani, i-a aplicat fiului câteva plăgi taiate de cuțit. Minorul s-a întors acasă, iar când femeia și a văzut copilul cu taieturi, imediat s-au deplasat la spitalul pentru copii V. Ignatenco, pentru acordarea asistenței medicale. În urma investigațiilor medicale s-a stabilit că minorul are o plagă tăiată la piciorul drept și plăgi tăiate a palmei stângi”, ne-a spus Stati.
Totodată, la domiciliul bărbatului, oamenii legii au depistat cuțitul, dar și mai multe urme de sânge.
Stati a ținut să menționeze că, în continuare urmează a fi dispusă expertiza medico-legală pentru aprecierea gravității leziunilor corporale suferite de către minor.
Pe caz a fost inițiat un proces penal care se examinează conform art. 201′ din CP „Violența în familie”.