Până la sfârșitul acestui an, locuitorii a trei sectoare din Capitală ar putea scăpa de maidanezii agresivi. Asta după ce o companie privată a început deja procedura de capturare și sterilizare a animalelor. Vizate sunt sectoarele Botanica, Centru și Buiucani. Potrivit angajamentelor asumate de companie, aproximativ 800 de patrupezi ar trebui să ajungă în plasele hingherilor și medicilor veterinari, până la sfârșitul acestui an.
Pentru a-și îndeplini sarcina, compania și-a propus să coopereze cu locuitorii celor trei sectoare ale Capitalei – Botanica, Centru și Buiucani. Asta înseamnă că oamenii care văd văd maidanezi sună la linia fierbinte, după care o echipă de specialiști se deplasează la fața locului și întreprind toate măsurile necesare.
sună la linia fierbinte, după care o echipă de specialiști se deplasează la fața locului și întreprind toate măsurile necesare.
KARL LUGANOV, specialist principal departamentul controlului și protecției animalelor: „Aceasta este o alternativă de capturare a câinilor. Chiar dacă animalele fără stăpân sunt prinse deja de mai mulți ani de Întreprinderea municipală ”Autosalubritate”, s-a decis crearea unui serviciu, care să activeze în paralel, pentru a mări numărul câinilor prinși și sterilizați pe parcursul unui an. De asemenea, acest lucru va crea concurență, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor prestate în acest domeniu”.
Până la sfârșitul anului, clinica care a semnat contractul cu Primăria trebuie să captureze și să sterilizeze aproximativ 800 de animale fără stăpân. Pentru a reduce stresul patrupezilor, responsabilii folosesc o clinică pe roți, dotată cu tot necesarul efectuării procedurilor care se impun.
ALEXANDRU RUSSU, medic veterinar: „Avem o masă pentru intervenții chirurgicale, unde animalele sunt pregătite și operate. După intervenție, ele sunt puse într-o boxă specială sub masă, până sunt sterilizate alte animale. Cele care au trecut deja prin procedură își revin din anestezie sub monitorizarea medicului”.
Specialiștii mai spun că sterilizarea reduce unele probleme de comportament la câini, cum ar fi agresivitatea. Prin urmare, oamenii pot trece liniștiți pe lângă animalele care poartă o etichetă și un cip. Aceleași însemne le vor avea și maidanezii operați de medicii acestei clinici. Mai mult decât atât, toată informația despre ei este introdusă într-o bază de date.
DIANA DRUȚĂ, asistent medical: „Iată așa arată baza de date. Este abia începutul. Vom introduce aici numărul câinelui, în proiect sunt 800, data când a fost prins și numărul lui de identitate”.
După aproximativ 5 zile, dacă animalul se simte bine, este dus înapoi în locul de unde a fost prins. Pentru supraexpunerea postoperatorie, în prezent, clinica închiriază o cameră dintr-un adăpost privat, proprietarul căruia a refuzat să stea de vorbă cu echipa TV6.
Potrivit medicului veterinar, Alexandru Russu, acum sunt efectuate lucrări de reparație în încăperea clinicii, cu 200 de locuri pentru câinii fără stăpân.
Pentru acest proiect a fost alocat aproximativ un milion și jumătate din bugetul local. Locuitorii municipiului Chișinău pot solicita capturarea maidanezilor la numărul de telefon 022 99 77 77, de luni până vineri, de la 8:00 la 17:00.
Potrivit unor date, la această oră, în Chișinău există între cinci și 10 mii de câini fără adăpost.