Dragostea și gelozia, situația financiară, problemele din familie și consumul de substanțe narcotice, sunt doar câteva din cauzele ce îi fac pe moldoveni să aibă gânduri suicidale. Potrivit poliției, în acest an, numărul moldovenilor care au încercat să-și pună capăt zilelor este mai mare cu 61 de cazuri. Iar 200 de oameni și-au încheiat socotelile cu viața.
Conform statisticelor, numărul celor care și-au pus capăt zilelor în prima jumătatea a anului trecut a fost de 201 cazuri, iar 364 au fost tentative de suicid. Totodată, în șase luni ale anul curent, 191 de oameni și-au pus capăt zilelor, iar alți 425 au încercat să-și încheie socotelile cu viața. Oamenii legii susțin că cei mai mulți sinucigași au fost bărbați și doar 31 femei.
DANIEL MAZEPA, șef al Secției prevenire, INSP: „Mai des comit suiciduri bărbații, tentativele le au femeile. Noi intervenim atunci când sunt tentative, când persoana este la limita deciziei și amenință că va face o acțiune, noi folosim psihologii care iese la fața locului, dar mai departe meseria de a monitoriza sănătatea psihică și echilibrul emoțional acestea sunt serviciile de asistență socială și cele de școlarizare”.
Specialistul spune că în mare parte motivele care îi împing pe oameni la un asemenea gest nesăbuit rămân a fi necunoscute. Totuși, există situații în care sinucigașii lasă mesaje de adio în care își explică moartea.
DANIEL MAZEPA, șef al Secției prevenire, INSP: „Gelozie, boală, probleme de familie de genul că nu ne înțelegem. Avem 12 persoane care și-au pus capăt zilelor din cauza problemelor financiare. Aveau datorii, probleme și nu mai puteau să suporte chestia asta”.
Daniel Mazepa susține că nu toţi cei care au gânduri suicidale vorbesc despre asta cu apropiații, iar dacă cineva prezintă un comportament ciudat, trebuie ajutat de către psiholog sau de către un specialist în sănătate mintală.
DANIEL MAZEPA, șef al Secției prevenire, INSP: „O vorbă, un cuvânt, o idee cum ar fi: m-am săturat de viață, nu mai vreau, nu știu ce să fac, nu am interes de alte activități, aceștia sunt indicatorii. Sau, luare de rămas bun de la lucrurile personale sau chestii care la care persoana ținea foarte mult și își i-a rămas bun de la toate”.
Sociologul Andrei Dumbrăveanu susține că cel mai des cauzele de suicid sunt provocate de mai mulți factori.
ANDREI DUMBRĂVEANU, sociolog: „Sunt cauze psihologice și asta ține de o expertiză psihologică a cazurilor în parte și sunt cauze sociale, asta ar însemna impactul surselor de informare în masă: filmele de tot felul, grozăvii, violențe”.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ trei mii de oameni se sinucid în fiecare zi în întreaga lume, iar anual cifra urcă la un milion de oameni, ceea ce înseamnă un caz de sinucidere la fiecare 40 de secunde.