Parcul „Alunelul” din sectorul Buiucani al capitalei, deși a fost renovat recent, nu este una dintre cele mai accesibile destinații pentru tinerele mame și persoanele cu necesități speciale. La această concluzie au ajuns reprezentanții platformei ,,Chișinăul accesibil pentru toți” și cei ai Asociației ,,Motivație”, după ce au testat cât de “prietenoasă” este infrastructura capitalei pentru astfel de categorii de persoane.
Anna s-a mutat cu traiul în capitală în anul 2014, însă a început să fie mai atentă la felul în care infrastructura urbană este “prietenoasă” părinților cu copii mici, abia după ce a devenit mamă. Femeia spune că, de cele mai multe ori, este dificil sau chiar imposibil să mergi cu căruciorul pe trotuare sau să intri în instituțiile de stat, fie din cauza că rampa este prea îngustă, fie că nu există deloc.
ANA CIBOTĂRICĂ, locuitoare din Chișinău: „Se simte că schimbările au loc spre bine, este mult mai accesibil, iar acest lucru ne bucură mult”.
O părere diferită despre această situație are Ludmila Iachim, directorul Asociației ”Motivație”. Aceasta, împreună cu membrii platformei civice „Chișinăul accesibil pentru Toți” și cei ai Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, a verificat mobilitatea pietonală a parcului „Alunelul” din Chișinău, recent renovat.
Așa că au fost testate intrările, locurile de odihnă, amfiteatrul și drumurile de acces spre toate obiectivele aflate în parc. Astfel, ne-am convins că un prag sau o bordură cât de mică ar fi pot fi un obstacol pentru persoanele cu nevoi speciale.
LUDMILA IACHIM, director executiv al Asociației „Motivație”: „Intrarea în parc este inaccesibilă, pentru că au lăsat o bordură acolo. Accesibilitatea nu este doar o rampă pentru utilizatorii scaunelor cu rotile. Am observat, de asemenea, că nu există nimic pentru oamenii care nu văd deloc, care folosesc o baghetă”.
Ludmila mai spune că simpla prezență a unei rampe nu garantează confortul persoanelor cu nevoi speciale, iar autoritățile trebuie să înțeleagă că aceasta trebuie să corespundă unor parametri, cum ar fi: panta, lățimea, intrarea, dar și alte detalii tehnice, prevăzute, de altfel, în legislație.
Mai mult, rampele de acces nu ar trebui să lipsească din orice instituție, indiferent dacă este publică sau privată. Întrucât nu există niciun mecanism pentru a verifica în ce măsură sunt respectate aceste reguli, doar 6% din clădirile din Chișinău au infrastructura necesară.
În urma acestui experiment, reprezentanții organizațiilor de profil vor expedia municipalității o listă cu neconformități și vor solicita să fie înlăturate.
VITALIE MEȘTER, director executiv a Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități: „Stația de pe strada Calea Ieșilor, deși este o stație relativ nouă, este plasată pe o platformă care nu permite accesul în pavilionul stației pentru persoanele cu mobilitate redusă și cele utilizatoare de scaun rulant. De asemenea, la trecerile de pietoni lipsește pavajul tactil de avertizare pentru a asigura și minimaliza riscul de accidentare”.
Am solicitat un comentariu la acest subiect de la primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, care însă nu a răspuns la telefon. Nu au răspuns apelurilor noastre nici viceprimarii, consilierul pe comunicare al edilului, Natalia Ixari, cât și secretarul de presă al primăriei.