Un bărbat a reușit să învingă o tumoare periculoasă ce-i amenința viața. Pandemia l-a ținut izolat acasă, iar când a reușit să ajungă la doctor, a fost imediat pus pe masa de operație. O echipă de chirurgi de la Spitalul Republican i-au înlăturat un cancer de aproape 15 kilograme. Medicii spun că intervenția a fost una riscantă, însă cu final fericit.
Pacientul, dintr-o localitatea din țară, în vârstă de 54 de ani, spune că de mult timp a simțit un disconfort în regiunea abdomenului. Dar, pandemia și frica de a se infecta de COVID-19 erau mare și l-au ținut departe de spital. După mai bine de un an zile izolat în casă, bărbatul a efectuat o serie de investigații la spitalul din Bălți. La scurt timp după asta a fost transportat la Spitalul Republican din capitală unde a fost diagnosticat cu tumoare.
„La început eu am înțeles că este o balonare, era o umflătură imensă. Domnul profesor mi-a zis că operația a trecut greu, dar rezultatele sunt bune. Acum mă simt foarte bine. Trebuie să ne adresăm la timp, pentru că atunci medicii mai pot face ceva”.
Cazul a fost filmat de reprezentanții spitalului. Chirurgii l-au descris ca pe unul riscant, dar intervenția a decurs cu succes.
SERGIU UNGUREANU, șef Catedră Chirurghie: „A fost posibilă înlăturarea completă a tumorii și păstrarea integrală a tuturor organelor, cu excepția splinei, care a fost înlăturată. Dacă vă uitați în imagini, peste 40 de centimetri, o jumătatea bună din cavitatea abdominală, peste 15 kilograme, cred că a avut”.
În prezent, la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” secțiile terapeutice și chirurgicale activează în regim obișnuit, asta în timp ce pe timp de pandemia au fost închise. Persoanele se pot adresa la specialiști pentru a primi ajutor medical necesar.