Cu familiile sau singuri, îmbrăcați ca la sărbătoare, candidații la funcția de deputat și-au făcut apariția la urne chiar de la primele ore ale dimineții. Îmbrăcată într-o rochie albă și cu însemnele partidului, cea mai matinală dintre politicieni a fost Marina Tauber de la Partidul „ȘOR”, care a venit la ora 7 la secția de votare. Apoi, și-a dat votul Pavel Filip, liderul democraților. Printre cei care au votat primii au mai fost liderul Partidului „Platforma DA”, Andrei Năstase, președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, dar și fostul premier, liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu. Toți au declarat că vor schimbări pentru Moldova și au îndemnat oamenii să iasă la vot.
Însoțită de mai mulți colegi din formațiune și susținători, Marina Tauber s-a prezentat la secția de votare în jurul orei 07.00, fiind astfel printre primii candidați care și-a exercitat dreptul la vot. Vicepreședintele Partidului ”ȘOR” a purtat o rochie albă cu însemnele partidului, iar în piept și-a agățat o broșă cu simbolurile formațiunii. La ieșirea din secție, ea a menționat că are emoții ca la examen și că se pregătește să sărbătorească la sfârșitul zilei.
MARINA TAUBER, vicepreședinte al Partidului ”ȘOR”: „Am votat pentru străzi curate și modernizate, pentru lumină în fiecare localitatea, pentru grădinițe echipate și dotate, pentru școli moderne”.
Ulterior, cu un îndemn către cetățeni a venit liderul Partidului „ȘOR”. llan Șor a accentuat că de rezultatele votului de astăzi va depinde calea pe care se va îndrepta țara în următorii ani.
ILAN ȘOR, președintele Partidului ”ȘOR”: „Astăzi votăm pentru țara în care vrem să trăim, pe care vrem să o transmitem copiilor noștri, pentru o infrastructură bună, pentru drumuri, pentru grădinițe”.
Apoi, și-a dat votul Pavel Filip. Liderul democraților a venit la secția de votare împreună cu soția.
PAVEL FILIP, președintele PDM: „Am votat pentru fapte, pentru o echipă serioasă, puternică și profesionistă. Oamenii să aibă venituri decente”.
Ulterior, și liderul Partidului „Platforma DA”, care a venit cu soția și fiica, și-a exercitat dreptul la vot. Alături de ei au fost și câțiva colegi de partid.
ANDREI NĂSTASE, președintele Partidului Platforma DA: „Să votez pentru o Moldova normală, pentru o Moldovă rațională, o Moldova educată, sănătoasă, o Moldovă în care nu se mai fură la nivelul politicienilor, la nivelul administrației publice locale”.
Mai târziu, a mers să aleagă viitorul Parlament președintele PCRM, Vladimir Voronin. El a venit cu soția sa, Taisia. Politicianul a menționat că își dorește ca Republica Moldova să fie în rând cu țările civilizate. Voronin a mai spus că va merge, pe parcursul zilei, să-și felicite fiica cu ocazia zilei de naștere, iar apoi va aștepta primele rezultate ale scrutinului la sediul partidului.
VLADIMIR VORONIN, candidat la funcția de deputat BECS: „Aș mai dori ca dezvoltarea țării să fie direcționate în primul rând pe interesele noastre naționale, pe interesele și cerințele fiecărui cetățean al R.M”.
Împreună cu soția și fiica sa a venit și președintele PDCM, care a declarat că a votat pentru un viitor mai bun pentru țară și oameni. Fostul premier a menționat că ziua scrutinului și-o va petrece acasă, cu familia, iar seara va ieși în spațiul public.
ION CHICU, președinte PDCM: „Am votat ca după 11 iulie, oamenii în tara care muncesc să poată primi salarii, să poată primi pensii pentru că resursile s-au epuizat și am votat că în organele statului sa fie oameni care pot lucra, care știu de unde să aducă bani, cum sa faca”.
Iar liderul Partidului „Democrația Acasă” a votat la Durleşti, alături de familie.
VASILE COSTIUC, președintele Partidului ”Democrația Acasă”: „Oamenii au ieşit la vot cu un singur gând: să trăim mai bine, fiind gospodari la noi acasă, să ne întregim familiile.
Liderul PSRM, Igor Dodon, s-a prezentat la secția de votare alături de soția sa, Galina și fiul mai mare, Vlad. El a menționat că a votat pentru bunăstarea țării.
IGOR DODON, candidat la funcția de deputat BECS: „Eu vă îndemn să votăm pentru cei care au grija de RM, pentru cei care știu să făurească, nu să fure miliarde și să le duca în offshoruri”.
Fiul mai mare al lui Dodon a participat pentru prima oară la alegeri. Acesta este student în China, deoarece, spun el, domeniul pe care îl studiază nu este atât de dezvoltat în Moldova.
VLAD DODON, fiul candidatului: „Am votat pentru viitorul Moldovei, pentru o țară independentă, care nu se bazează pe ajutorul celorlalte state”.
Și liderul „Congresului Civic”, Mark Tkaciuk, și-a exprimat dreptul la vot, însă departe de ochii presei. Ulterior, politicianul a postat momentul pe Facebook.
MARK TKACIUK, președintele Acțiunii Comune „Congresul Civic”: „Pentru ca politicienii să-și îndeplinească atribuțiile și să salveze copiii și bătrânii. Am votat pentru locuri noi de muncă, pentru ca Moldova să devină loc pentru a trăi. Am votat pentru dezvoltare .
Și președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, a votat la Bălți. Ulterior, a publicat câteva fotografii pe rețele.
Liderul Partidului Regiunilor votat alături de soție și copil pentru un stat civilizat.
ALEXANDR KALININ, președintele Partidului Regiunilor: „Am votat pentru ca nimeni să nu moară de foame în Moldova noastră, mai ales în momentul când trebuie să-ți aperi drepturile”.
Singurul candidat independent înregistrat în cursă, Veaceslav Valico, a spus că a votat împotriva pandemiei și carantinei totale.
VEACESLAV VALICO, candidat independent: „Am votat împotriva minciunilor. Am votat împotriva pandemiei, împotriva blocării pe care urmează să o introducă în luna noiembrie, anul acesta”.
Iar președintele Partidului Puterea Oamenilor, Ruslan Codreanu, a scris pe rețele că și-a dat votat pentru egalitate de șanse.
Iar Serghei Toma de la Partidul Oamenilor Muncii a anunțat că a votat la Cricova pentru un viitor luminos.
Comisia Electorală Centrală a înscris în cursă 23 de candidați, dintre care 20 de partide, două blocuri electorale și un candidat independent.