Motiv de bucurie pentru cei aproximativ 2200 de locuitori din satul Isacova, Orhei. Un amplu proiect realizat de echipa Consiliului Raional și primăriile locale ce ține de sistemul de iluminat stradal a fost dat în exploatare. Localnicii spun că au așteptat demult să apară lumina pe străzi, deoarece, în lipsa acesteia oamenii își puneau viața în pericol când ieșeau noapte din ogradă. Iar autoritățile publice au dat garanția că în curând toate satele din raionul Orhei vor fi iluminate.
Sărbătoare mare în satul Isacova din raionul Orhei. Autoritățile au inaugurat sistemul de iluminat stradal care era așteptat de ani buni de către localnici.
„Cu lumină e cu mult mai bine. Se vede om cu om, mergi fără frică”.
„Până acum în timp de iarnă noi ne temeam să mergem pe drum, acum când e lumină mergi liber și fără grijă”.
Și primarul localității are cu ce se lăuda.
STANISLAV CVASNÎI, primarul satului Isacova din raionul Orhei: „Până în acest moment satul Isacova este iluminat cu 602 becuri LED moderne, plus la aceasta, peste 22 de kilometri de cablu nou s-a trasat”.
Majoritatea satelor din raionul Orhei sunt iluminate, grație unui amplu proiect în valoare totală de 45 de milioane de lei, bani alocați din bugetul raional, spun responsabilii. Totul se face cu pași rapizi, la fel cum s-a realizat și în municipiul Orhei, iluminat în întregime, spune președintele raionului.
DINU ȚURCANU, președintele raionului Orhei: „Să ajungem la nivelul orașului Orhei, infrastructura, condițiile sociale, comoditățile pe care le are orașul Orhei să aibă parte fiecare localitate”.
Raionul Orhei numără 74 de sate. Consiliul Raional Orhei a alocat zeci de milioane de lei din buget pentru realizarea mai multor proiecte sociale și de infrastructură.