Ploile abundente cu vânt puternic și grindină, din ultimele două luni, au provocat pagube imense de peste 246 de milioane de lei în agricultură. Asta arată raportul Comisiilor pentru Situații Excepționale care au examinat situația din întreaga țară. Totuși, ministrul interimar al Agriculturii, Ion Perju, atenționează că sunt niște calcule preliminare, deoarece evaluările continuă. Oficialul spune că va cere bani de la Guvern pentru a acoperi daunele parțial.
Precipitațiile puternice și grindina care au căzut, în ultima perioadă, au făcut prăpăd în toată țara, iar valoarea pagubelor, calculată până în data de 28 iunie, depășește 246 de milioane de lei.
ION PERJU, ministrul interimar al Agriculturii: „În special, în lunile mai-iunie au fost înregistrate 40 de situații exceptionale cu caracter natural. Intemperiile s-au produs în 77 de localități din 23 raioane”.
În total, au fost compromise peste 7000 de hectare de terenuri agricole, dintre care peste 1600 semănate cu porumb, aproape 1100 de hectare cu grâu și cam tot atâtea cu orz. Specialiștii au mai constatat că peste 1800 de hectare de floarea soarelui și aproape 1470 de sfeclă de zahăr au fost distruse. Natura s-a dezlănțuit și a nimicit 50 de hectare de rapiță, aproape 400 de hectare de podgorii și aproape 2200 de hectare de livezi.
Potrivit ministrului Agriculturii, cel mai mult au avut de suferit localitățile din raioanele Sîngerei, Florești, Ungheni, Soroca, Criuleni, Dondușeni, Șoldănești, Rezina, Ialoveni, Telenești, Drochia și Cahul. Totuși, de departe cel mai afectat este raionul Ștefan Vodă, unde au fost distruse peste 2000 de hectare de roadă, valoarea pagubelor fiind estimată la 65 de milioane de lei. Ion Perju se va adresa Guvernului după ajutor.
ION PERJU, ministrul interimar al Agriculturii: „Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului solicită Guvernului Republicii Moldova alocarea sursei financiare de 246 de milioane de lei din Fondul de Rezervă”.
Deocamdată, reprezentanții executivului nu ne-au răspuns la solicitare pentru a ne spune dacă în Fondul de Rezervă al Guvernului au mai rămas bani. Asta în condițiile în care din aceeași sursă au fost alocate 70 de milioane de lei pentru desfășurarea alegerilor anticipate, iar Comisia Electorală Centrală a solicitat alte peste 22 de milioane, motivând că banii sunt insuficienți.
În același briefing, ministrul a anunțat despre necesitatea creării a încă 18 puncte de lansare a rachetelor, pe lângă cele 132 existente, pentru care sunt necesare șapte milioane de lei. Potrivit specialiștilor, căderi masive de grindina pe suprafețele protejate nu au avut loc.
De asemenea, este necesară procurarea a încă 2000 de rachete antigrindină pentru care trebuie alocate circa 12 milioane de lei. În prezent, sunt protejate împotriva grindinei 1 milion 650 de mii de hectare de terenuri agricole.
PAGUBE ÎN AGRICULTURĂ
Culturi Suprafața afectată
Porumb 1642 ha
Grâu 1073 ha
Orz 1088 ha
Floarea soarelui 1855 ha
Sfeclă de zahăr 1467 ha
Viță de vie 367 ha
Livezi 2192 ha
Alte culturi 197 ha