Partidul Legii și Dreptății s-a lansat, astăzi, în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate cu sloganul ”Cei corupți nu au ce căuta în fotolii parlamentare și guvernamentale”. Printre prioritățile formațiunii în viitorul Parlament se numără lupta cu flagelul corupţiei, dar și îmbunătăţirea sistemului medical şi cel educaţional. guvernamentale”. Printre prioritățile formațiunii în viitorul Parlament se numără lupta cu flagelul corupţiei, dar și îmbunătăţirea sistemului medical şi cel educaţional.
Evenimentul de lansare în campania electorală a avut loc în incinta unei agenții de presă, unde au fost prezenți primii trei candidați la funcția de deputat, propuși de Partidul Legii și Dreptății. Aceștia au anunțat că toate domeniile sunt prioritate pentru ei.
NICOLAE ALEXEI, candidat la funcția de deputat, PLD: „Vom porni motoarele în economie, vom construi un model economic care va produce, va genera o economie dezvoltată, puternică, o dezvoltare durabilă”.
Iar fostul candidat la funcția de premier, Mariana Durleșteanu, care și-a retras ulterior candidatura, a declarat că alături de colegii săi, odată ajunși în Parlament, va lupta împotriva corupției.
MARIANA DURLEȘTEANU, candidat la funcția de deputat, PLD: „Cei corupți nu au ce căuta în fotoliile guvernamentale și parlamentare, acesta va fi motto-ul nostru. Nu trebuie să acceadă oameni care nu au integritate”.
Partidul Libertății și Dreptății va fi numărul 13 în buletinul de vot. Până acum, 17 concurenți electorali au fost înregistrați de Comisia Electorală Centrală. Este vorba de PACE, „Congresul Civic”, Blocul „Renato Usatîi”, Partidul „ȘOR”, PAS, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa – Надежда”, PDM și Partidul „Platforma DA”. De asemenea, în cursă mai este PUN, „Democrația Acasă”, PLD, PDCM, Partidul „NOI”, Partidul „Verde Ecologist”, AUR și Partidul „Puterea Oamenilor”.