Un conațional aflat la vânătoare în zona de frontieră împreună cu fiul acestuia, au fost reținuți. Iar, un conducător auto a fost deposedat de bunurile transportate în lipsa actelor de însoțire. Incidentele au fost consemnate de către angajații Direcției echipe mobile din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Potrivit unui comunicat oferit de IGPF, aflați în misiune de serviciu pe segmentul Sectorului Poliției de Frontieră Cuhnești, echipa mobilă a fost alertată noaptea trecută de prezența unui mijloc de transport. Astfel, pe traseul național între localitățile Movileni și Moara Domnească, conducătorul auto a fost somat pentru oprire, însă acesta a ignorat solicitarea polițiștilor de frontieră. Motiv pentru care a fost mobilizată grupa de intervenție a Sectorului Cuhnești.
În urma stopării automobilului au fost identificați doi locuitori ai raionului Glodeni, tatăl și fiul acestuia. În cadrul verificărilor de rigoare, la câțiva metri de mașină s-a depistat în ierburi o armă de vânătoare de model IJ 27M și patru cartușe de calibru 12 mm.
Audiat, șoferul a recunoscut că arma îi aparține, dar nu a putut oferi actele necesare, menționând că le uitase acasă. Bărbatul riscă amendă contravențională în baza art. 361 CC al Republicii Moldova. Toate materialele pe caz vor fi remise după competență către Inspectoratul de Poliție Glodeni.
În al doilea caz este documentat un chișinăuian pentru transportarea unui lot de bunuri fără a deține vreun act de însoțire. Bărbatul a fost oprit în trafic pe traseul Leușeni-Chișinău. Cele patru mașini de spălat și patru cauciucuri auto au fost plasate pe teritoriul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră până la elucidarea tuturor circumstanțelor.