Moldovenii imunizați împotriva noului coronavirus pot călători cu certificatul de vaccinare doar în două țări, fără a sta în carantina sau a prezenta testul negativ la COVID-19. Anunțul a fost făcut de responsabilii pe campania de vaccinare demarată în țara noastră. Totodată, autoritățile atenționează despre pericolul izbucnirii unui nou val de infectări din cauza tulpinei indiene, depistate în România.
Potrivit autorităților, certificatele de vaccinare moldovenești, momentan, sunt recunoscute doar în Ucraina și Ungaria.
NINEL REVENCO, coordonatorul campaniei de vaccinare: „Se duc discuții cu ambasadele și guvernele din alte țări pentru a recunoaște certificatele noastre din țară”.
Între timp, peste 360 de persoane care s-au imunizat împotriva COVID-19 au luat virusul. Specialiștii spun că semnele infecției au apărut la 12 zile de la administrarea primei doze de vaccin, lucru care arată că, fie că în momentul vaccinării virusul era în perioada de incubare, fie că s-au infectat ulterior de la o persoană bolnavă.
Totodată, responsabilii din medicină mai spun că tulpina indiană ar putea ajunge în Moldova, întrucât în România au fost înregistrate peste 20 de cazuri.
Potrivit autorităților, dacă noua variantă a coronavirusului va ajunge în ţara noastră, nu va putea fi depistată, deoarece laboratorul de la Chişinău nu este dotat cu echipamentul necesar. Un studiu preliminar făcut de guvernul indian arată că mutația indiană este cu 50 la sută mai contagioasă decât cea britanică.
ANGELA PARASCHIV, șef al Categrei de Epidemiologie USMF: „Un indicator ar fi creşterea cazurilor de infectări în ţara noastră şi atunci când vom înregistra această creştere, sigur că putem presupune că această variantă a ajuns şi în Republica Moldova”.
Singura metodă de a identifica tulpina indiană este de a expedia probe de laborator într-o altă ţară. Tulpina indiană are aceleaşi simptome ca primele forme ale coronavirusului, însă este mult mai agresivă şi mai contagioasă.
De la începutul campaniei de vaccinare, 10% din populația țării s-a imunizat împotriva COVID-19.