O parte din cele 600 de milioane de euro, oferite țării noastre de Uniunea Europeană, sunt granturi, iar restul banilor vor fi rambursați, deoarece sunt credite. Anunțul a fost făcut, astăzi, de președintele Maia Sandu, la o conferință de presă, susținută împreună cu directorul general-adjunct pentru Politica de vecinătate și negocierile de extindere. Banii ar putea ajunge în luna septembrie, până atunci însă va trebui să îndeplinim câteva condiții.
După ce miercuri, Comisia Europeană a anunțat că ne oferă 600 de milioane de euro, la scurt timp, în plină campanie electorală, au venit la Chișinău oficiali europeni pentru a prezenta „Planul de recuperare economică” și pentru a oferit detalii despre domeniile în care vor fi investiți banii.
Cea mai mare sumă – 230 de milioane de euro, va fi folosită la dezvoltarea infrastructurii. Alte 220 de milioane vor fi alocate pentru gestionarea finanțelor publice, iar 100 de milioane – pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, dar și a comunităților locale. Câte 25 de milioane de euro sunt prevăzute pentru domeniul educației și reforma justiției.
REPARTIZAREA BANILOR EUROPENI
230 milioane investiții în infrastructură
220 milioane finanțe publice
100 milioane susținerea ÎMM
25 milioane investiții în educație
25 milioane reforma justiției
Banii ar putea ajunge în țara noastră când Republica Moldova va îndeplini câteva condiții, printre care combaterea corupției, reforma administrativă și cea a justiției.
KATARINA MATHERNOVA, directorul general-adjunct pentru Politica de vecinătate: „Principala condiție pentru realizarea acestui plan este un Guvern și un Parlament orientat spre reforme”.
Totuși, nu se știe, deocamdată, suma pe care țara noastră va trebui să o ramburseze Uniunii Europene și nici suma care este acordată sub formă de grant.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: „Acești bani sunt o combinație de instrumente. O parte dintre ei sunt donații, bani care nu trebuie rambursați, iar o parte din ei sunt credite la condiții foarte bune, așa cum și până acum am avut programe de sprijin din parte UE”.
Întrebată de reporteri de ce acest ajutor vine în campanie electorală, Maia Sandu a răspuns:
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: „Acest ajutor vine atunci când țara are nevoie de el. Noi suntem într-o criză economică foarte gravă”.
Am încercat să aflăm mai multe despre acest document, iar reprezentanții Președinției ne-au spus că vor putea să vină cu detalii abia după ce viitorul Guvern va elabora foaia de parcurs și planul de acțiuni pentru asigurarea unui management al domeniului public.
Recent, fostul candidat la funcția de premier Mariana Durleșteanu a declarat într-un interviu că cele 600 de milioane de euro au fost alocate de UE încă în luna noiembrie, anul trecut. Potrivit ei, acest ajutor face parte dintr-un program de ajutor pentru mai multe țări din Europa, care a demarat în 2020 și va fi prelungit până în 2027. Potrivit ei, este un proiect de ajutor pentru mai multe țări din Europa, iar Moldova este cea mai săracă.