Ajunși la limita desperării, mai mulți locuitori din sectorul Rîșcani al capitalei nu au mai așteptat ajutorul autorităților și au betonat din surse proprii strada pe care trăiesc, care devenise impracticabilă de mai mulți ani. Nu toți au însă această posibilitate, iar până autoritățile vor găsi o soluție pentru a interveni pe străzile distruse, șoferii sunt nevoiți să facă slalom printre gropile care au împânzit nu doar drumurile din Chișinău, dar și cele din suburbii.
Strada Andrei Doga, din sectorul Rîșcani al capitalei, străbătută zilnic de mii de persoane, este ocolită însă de autorități. Pentru că drumul a devenit impracticabil, mai mulți locuitori din strada Macilor, aflată în apropiere, s-au mobilizat și au cârpit gropile cu beton. Oamen ii se plâng că au fost nevoiți să rezolve problema din surse proprii, întrucât municipalitatea îi ignoră de mai mult timp.
„M-am adresat pe site-ul lor „alertă.primărie”. Am scris cred că de vreo trei ori, am atașat și poză, am scris și pe e-mail la primărie și zero reacție. Vecinii sau mobilizat și au betonat gropile date”.
„Noaptea îți rupi gâtul aici. Mamele cu cărucior imposibil să meargă, mai ales când sunt ploi se formează cratere că accesul este imposibil”.
ALEXANDRU STATNÎI, reporter TV6: „Drumul arată ca o haină veche, urâtă și care trebuie aruncată la coș. Printre asfaltul ce se macină și e plin de fisuri a fost turnat betonul. Doar că nici acesta nu o va ține prea mult, pentru că poate fi scos destul de ușor chiar și cu mâna”.
Situația nu este mai bună nici în sectorul Ciocana. De exemplu, șoferii care circulă pe strada Transnistriei sunt nevoiți nu doar să facă slalom printre gropi, dar și să meargă destul de des la service-urile auto.
„Vrei să te ferești de o gaură și dai de alte două. Aici nu mergi cu 70-80 km/h, dar mergi cel mult cu 30 km/h. Gropile sunt mari. În fiecare lună trebuie să mergi să faci ceva. Dacă nu faci direcția, schimbi un cauciuc, fiindcă se taie, ori se îndoaie o jantă sau un disc”.
„Noi ne distrugem automobilele noastre, cauciucurile, suspensia. Foarte incomod”.
Iar pe strada Liviu Rebreanu, un crater format de câțiva ani le dă mari bătăi de cap atât conducătorilor auto, cât și pietonilor.
„Asta e de ani de zile. Nu o dată am scris, nu o dată ne-am plâns și nu se ia nicio măsură până în ziua de azi”.
„Vedeți și singuri, e ca o „autostradă germană”, chiar poți să zbori. De când mă știu așa a fost drumul aici. Mulțumesc primarului nostru”.
De cealaltă parte, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a scrie pe Facebook că situația la acest capitol este gravă nu doar în capitală, dar și în suburbii. Edilul însă a precizat că „deocamdată, nu avem niciun răspuns și nicio claritate de la Ministerul Economiei cu privire la posibilitatea de a procura asfalt cald, conform noilor standarde.”
Și reprezentanții „EXDRUPO” ne-au spus că reparația străzilor este tărăgănată din motive birocratice.
SERGIU TOMIȚĂ, directorul întreprinderii municipale „EXDRUPO”: „De la standardele post-sovietice vechi am trecut la cele europene și din acest motiv practic nu s-a reușit nimic. Nu avem laboratoare acreditate să facă verificările corespunzătoare și nici agenții economici nu sunt gata să producă asfaltul. Sperăm că în două săptămâni să începem lucrările”.
În acest an, din bugetul municipal au fost alocate aproape 100 de milioane de lei pentru renovarea drumurilor.