TV6 continuă seria reportajelor dedicate eroilor care au adus victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei. De această dată vă relatăm povestea celor care au luptat pe front, muncitori ai fabricilor și uzinelor, oameni pe care războiul i-a dus departe de casă. Ei nu mai sunt alături de noi, dar urmașii lor care sunt în viață, păstrează vie memoria lor, fiind ajutați de Izeaslav Mundrean. Președintele Asociației de Cultură Evreiască din Orhei ține legătura cu rudele celor care au apărat ţara şi cu abnegaţie au muncit în spatele frontului.
„În nopțile scurte de mai s-a încheiat războiul…” Astfel Izeaslav Mundrean și-a început povestea despre Daniel Rozenberg cu versurile unui cântec. În ciuda faptului că Daniel Ruvinovici a ajuns pe front la sfârșitul anului ’42, când avea 17 ani, în mai ’45, războiul nu s-a încheiat și pentru el. A continuat să lupte cu armata japoneză Kwantung și a participat la asediul de la Port Arthur. Când avea dreptul să revină acasă, le povestea copiilor istorii despre cât de teribile erau bombardamentele.
De exemplu, odată, în timpul unei bătălii cu japonezii, urcând pe un deal, au fugit într-un cimitir chinezesc. O mină a explodat și dintr-odată s-a produs ceva de nedescris – morții au ieșit parcă revoltați din morminte.
IZEASLAV MUDREAN, președintele Asociației de Cultură Evreiască din Orhei: „Acolo morții sunt îngropați diferit, nu în sicrie. El așa povestea. Marinarii au ieșit la țărm, din barcă și au dat buzna în acest cimitir. El a spus că nu a tras niciodată o sperietură mai mare în viața sa”.
După război, Daniel Rozenberg a lucrat o perioadă în calitate de profesor de educație fizică la Orhei, apoi ca șofer. A murit în anul 1991. Moisei Șeifild a locuit în satul Puțintei din raionul Orhei. În 1942 a ajuns la uzina de aluminiu din Ural, unde a fost nevoit să lucreze în fiecare zi din săptămână câte 12 ore.
IZEASLAV MUDREAN, Președintele Societății de Cultură Evreiască din Orhei: „Deși era tânăr, muncea foarte mult. Topea aluminiu. Din aluminiu se fabricau avioanele. Acesta a fost aportul său la victorie, la victoria asupra fascismului”.
Moisei Kalika s-a născut în satul Rașcov, raionul Camenca, din stânga Nistrului. După revoluție a ajuns la Orhei. Studiile le-a făcut în străinătate, după care a lucrat în calitate de medic. În anul 1941 a mers la un sanatoriu. Odată cu începerea războiului, a pierdut orice legătură cu familia și a ajuns în Ucraina, apoi în Kîrgîzstan. În tot acest timp, a încercat să afle ce fac rudele sale și dacă au reușit să se evacueze. Când au început ostilitățile în Orhei, Moisei Kalika a participat la acțiunile de eliberare a orașului. Iată ce scrie nepotul acestuia: „Ceea ce a văzut bunelul în fața ochilor a fost îngrozitor. Dintr-un oraș frumos și verde, au rămas doar ruinele …”. Când inamicul a fost învins, doctor Kalika, împreună cu alți medici, au reînviat medicina orașului Orhei.
Datele despre cei care au luptat pentru victorie sunt păstrate aici, în aceste „Cărți de memoriile soldaților, sergenților, ofițerilor și partizanilor, băștinașilor din orașul și raionul Orhei”, care au murit pe fronturile Marelui Război Pentru Apărarea Patriei și au fost îngropați pe teritoriul Orheiului. Conțin sute de pagini și peste o mie de nume.
ANDREI CALCEA, istoric: „Numele decedatului, gradul militar, în care unitate și-a satisfăcut serviciul militar, când a fost rănit, când a murit și care-i sunt rudele. De exemplu, Evghenii Fiodorovici Cudrițchii. Soldat, poșta 3694. A murit din cauza rănilor suferite în luptele pentru apărarea orașului Orhei în anul ’44. Părinții au fost anunțați. Au venit după război, undeva prin anii ’80”.
Orheiul s-a aflat sub ocupație aproape 1000 de zile, din iulie 1941 și până în aprilie 1944, timp în care peste 4000 de orheieni au fost exterminați, iar alte câteva mii au fost luați ostatici sau închiși în lagăre de concentrare. Orașul a fost eliberat de sub ocupația fascistă în data de 6 aprilie 44, în timpul operațiunii Uman-Botoșani.
