În săptămâna dedicată eroilor celei mai mari orori din istoria omenirii, Marelui Război pentru Apărarea Patriei, postul nostru de televiziune continuă să relateze despre acele evenimente de groază. Una dintre cele mai tragice file din istoria Moldovei este ghetoul din Chișinău. Un fel de stat în stat, numai că în locul vieții obișnuite era frica morții, foame și condiții inumane de trai.
Aici au fost plasați peste 11. 500 de evrei – cifra constantă de oameni ținuți ostatici, dar din iulie până în octombrie 1941, în ghetoul din Chișinău au murit aproximativ 15 mii de oameni. Asta pentru că populația se schimba constant, iar evreii erau duși acolo din toată zona Chișinăului. Despre ororile care au avut loc în acel loc putem afla astăzi din memorii, cărți și documentele celor care au trecut prin iadul ghetoului.
Ghetoul din Chișinău a fost deschis în 25 iulie 1941, iar prizonieri au devenit 525 de evrei. Le-au dat doar două zile pentru a se muta. Potrivit documentelor oficiale, erau invitați să se mute cu traiul în ghetou. În realitate, erau luați cu forța din casele lor și nu li se permitea să-și ia nici măcar o sticlă cu apă. În prima zi, aproximativ 12 mii de oameni au fost ținuți fără apă și mâncare sub amenințarea armelor. Despre asta se povestește în cartea ”Ghetoul din Chișinău – ultimul pogrom”. Iată cum a prezentat cele întâmplate Samuel Aroni, singurul supraviețuitor al ghetoului.
„Aveam pe atunci 14 ani și eram sigur că o să mor. Seara, de teamă că vor veni soldații, ne-am dus către teritoriul unde se construia ghetoul și am găsit o cameră pe adresa Alexandru Vlăhuță, 19. Mai târziu, în aceeași seară, soldații s-au întors în casa bunicului meu, însă acesta nu a vrut să plece. Soldații îl trăgeau de barba sa lungă și l-au dus la noua noastră locuință.”
Samuel Aroni a scris cartea ”Memorii despre Holocaust: Chișinău 1941-1944”. Copia acesteia poate fi găsită în biblioteca Centrului Cultural Ițik Manger din Chișinău. În vara anului 1941 , împreună cu părinții și rudele, Aroni a fost închis în ghetoul din Chișinău.
OLGA SIVAK bibliotecară: „Granițele ghetoului se întindeau de la actuala stradă Alexandru Cel Bun, la fosta stradă Pavlovskoe, Doga și Petru Rareș, până la strada Asiatică, care astăzi este strada Romană. De la strada Romană, ghetoul se întindea până la actuala stradă Titulescu. De acolo până la Alexandru Cel Bun„.
Nu întâmplător a fost aleasă această parte de jos a orașului, întrucât aici locuiau preponderent evrei. Teritoriul de patru kilometri pătrați a fost îngrădit cu sârmă ghimpată. Erau două porți bine păzite, una pentru intrare și alta pentru ieșire. Teritoriul putea fi părăsit doar cu permisiune specială și doar de către cei care nu erau evrei. În ghetou locuiau aproximativ 100 de familii de alte
OLGA SIVAK bibliotecară: „La noi în fiecare casă, în fiecare ogradă erau câte două intrări, cea din față și cea din spate. Cea din față ieșea întotdeauna în stradă. Așa că nu erau în stare să pună gardul în imediata apropiere a casei. Asta în primul rând, într-al doilea rând, erau foarte multe ogrăzi prin care puteai trece și tuneluri subterane, care dădeau bătăi de cap comandantului ghetoului”.
Păzeau teritoriul între 80 și 250 de oameni, un număr mult prea mic, iar gardienii se plângeau pe lipsa de cadre. Viața în ghetou însă își continua cursul. Acolo a apărut o administrație evreiască, reprezentanții căreia contactau cu comandamentul ghetoului, întocmeau listele cu lucrători. Era chiar și piața neagră, pe lângă cele oficiale, în care puteau fi cumpărate produse. De asemenea, a fost construit un spital și farmacii. Totuși, administrația ghetoului a efectuat o percheziție în primul spital și a luat paturile, păturile și chiar medicamentele. De asemenea, a fost deschisă o grădiniță, precum și o casă de copii pentru cei 28 de micuți rămași orfani, după ce părinții lor au decedat în ghetou. Primele împușcături în masă au avut loc în 1 august 1941, în apropiere de stația
OLGA SIVAK bibliotecară: „I-au luat pe 500 de oameni din ghetou, pe cei mai deștepți bărbați și cele mai frumoase femei. Printre aceștia erau doar aproximativ 50 de persoane în etate. Seara, s-au întors în ghetou și au spus ce s-a întâmplat”.
Atunci au fost omorâți 450 de evrei. A fost o condamnare demonstrativă la moarte. În istoria ghetoului din Chișinău au fost înregistrate trei ucideri în masă: cele din Visterniceni, Ghidighici și Tătărești. Așa este descrisă uciderea evreilor în cartea ”Ghetoul din Chișinău – Ultimul pogrom”.
În octombrie 1941 a început deportarea evreilor din Chișinău în regiunea transnistreană. În stânga Nistrului și mai departe, în Ucraina, au fost deportați peste 230 de mii de oameni. Mulți sau sinucis, înțelegând ce îi așteaptă, că nu vor mai ajunge la destinație, așa că au preferat să rămână pe plaiul natal. În regiunea transnistreană au fost omorâți peste 200 de mii de evrei, în afară de cei uciși de germani în 1941. Dintre ei, 75 de mii de prizonieri ai lagărelor de concentrare și ai ghetourilor, au murit în timpul deportării, iar alți aproximativ 130 de mii – localnici.
Dintre evreii transnistreni au supraviețuit doar o treime. În ianuarie 1942, din cei aproximativ 80 de mii de evrei din Chișinău au mai rămas doar 100. Ultimii au fost deportați în mai 1942. Atunci administrația locală a raportat în Berlin că Chișinăul a fost curățat de evrei. După asta oficial au rămas doar doi evrei.