Restaurantele, sălile de spectacol și cinematografele se redeschid de astăzi în București, după două luni de pauză. România și-a vaccinat, până în prezent, circa 10% din populație. Între timp, în alt capăt al lumii, Noua Zeelandă își concediază ofițerii vamali care au refuzat să se vaccineze anti-COVID. Iar India a devenit prima țară din lume care confirmă 400 de mii de bolnavi pe zi.
Sălile de spectacol, cinematografele, restaurantele la interior şi cafenelele din Bucureşti se redeschid de luni, la capacitate redusă, de 30%, după ce incidența cazurilor de COVID-19 a coborât sub 3 la mie. Totuși, acestea pot funcționa până la ora 21:00, iar restricţiile de circulaţie după ora 22:00 rămân în vigoare. Petrecerile rămân în continuare interzise. Peste 41 de mii de români s-au vaccinat anti-COVID, în ultimele 24 de ore, iar asta înseamnă că aproximativ 10% din populaţia țării vecine este imunizată cu ambele doze.
În alt capăt al lumii, Noua Zeelandă și-a concediat deja nouă ofițeri vamali care au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19, după ce statul din Pacific a cerut ca toți angajații de la vamă să fie imunizați până în 1 mai, scrie The Guardian. Autoritățile au anunțat anterior că nu vor face vaccinul obligatoriu pentru personalul din prima linie, însă au pus o altă condiție: toți cei care îl refuză vor fi mutați în alte poziții. Având în vedere că pentru cei nouă lucrători nu s-au găsit alte funcții, au fost concediați.
Iar capitala Austriei, Viena, va începe de la jumătatea lunii mai să administreze serul femeilor însărcinate, astfel va deveni primul oraş din Uniunea Europeană care adoptă această măsură. Riscul de a se infecta cu SARS-CoV-2 nu este mai mare la gravide, însă mai multe studii au semnalat că cele care se îmbolnăvesc dezvoltă complicații mai des, comparativ cu femeile din aceeaşi grupă de vârstă, dar care nu sunt însărcinate.
Între timp, în India realitatea este dezolantă. Țara a înregistrat cel mai ridicat bilanț zilnic de victime de la începutul pandemiei, la doar o zi după ce a devenit primul stat la nivel mondial care anunță peste 400 000 de infectări într-o singură zi, informează BBC. 3700 de oameni au murit, în ultimele 24 de ore, iar morgile și crematoriile au devenit neîncăpătoare din cauza numărului mare de victime. Experții au avertizat că bilanțul oficial al deceselor este grav subdimensionat, făcând referire la nivelul scăzut de testări și la persoanele care mor acasă, în special în zonele rurale și care de departe nu apar în statistici.