În perioada sărbătorilor de Paști, în toate sectoarele capitalei vor fi organizate târguri tradiționale. Agenții economici vor trebui, însă, să respecte toate normele de siguranță. Anunțul a fost făcut de către primarul Ion Ceban, pe 26 aprilie, transmite Newsmaker.MD.
Edilul a precizat că autoritățile municipale speră să fie evitate în acest mod aglomerațiile din magazine. În cadrul târgurilor vor fi comercializate produse de panificație tradiționale Sărbătorii Învierii: pască și cozonac. Acestea vor fi vândute doar ambalate, din magazin sau tonetă, în locuri special amenajate de Primărie.
Adresele unde vor fi comercializate produsele pascale vor fi stabilite de preturile de sector și anunțate ulterior.
Agenții economici care vor participa la târgurile de profil vor trebui să respecte toate normele de protecție pentru prevenirea răspândirii infecției COVID-19, iar unitățile de comerț vor fi amenajate la o distanță de minimum 3 metri una de alta.