Deputații Partidului „ȘOR” și ai Platformei parlamentare „Pentru Moldova” au avut, astăzi, o întâlnire de lucru cu membrii delegației ruse, care a însoțit lotul umanitar de 142 de mii de doze de vaccin „Sputnik V” în Republica Moldova, Victor Seliverstov, prim-vicepreședintele fracțiunii „Edinaia Rossia” („Rusia Unită”) în Duma de Stat, și cu Anatolii Sereda, șeful interimar al Comitetului pentru relațiile cu CSI.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre situația din Republica Moldova, precum și despre obiectivele fracțiunii Partidului „ȘOR” și ale Platformei „Pentru Moldova” în cadrul majorității parlamentare: combaterea pandemiei, depășirea crizei politice, economice și sociale prin învestirea unui guvern plenipotențiar, cu organizarea ulterioară a alegerilor parlamentare anticipate.
Deputații Partidului „ȘOR” și ai Platformei „Pentru Moldova” au remarcat importanța imunizării în masă a populației în combaterea pandemiei și au exprimat gratitudine membrilor delegației ruse pentru ajutorul umanitar oferit.
La rândul său, Victor Seliverstov a mulțumit conducerii și deputaților Partidului „ȘOR” și Platformei „Pentru Moldova” pentru colaborare și dialog pe marginea mai multor subiecte, remarcând aportul substanțial al Platformei „Pentru Moldova” și Partidului „ȘOR” în menținerea echilibrului de forțe în Parlamentul Republicii Moldova.
În mod special, Victor Seliverstov le-a mulțumit tuturor deputaților fracțiunii Partidului „ȘOR” și ai Platformei „Pentru Moldova” pentru că, în pofida divergențelor între diferite forțe politice, ei au fost un factor stabilizator în activitatea Parlamentului Republicii Moldova, fapt ce elimină riscul de blocate a activității sale.
O temă aparte în cadrul discuțiilor a fost cea cu privire la programele sociale și proiectele de infrastructură care sunt implementate de Partidul „ȘOR” și Platforma „Pentru Moldova”.
Participarea parlamentarilor din cele două țări la refacerea în totalitate a relațiilor de prietenie și de parteneriat între Republica Moldova și Federația Rusă trebuie să devină o activitatea prioritară, au subliniat părțile. În acest sens, s-a menționat că trebuie menținute contacte permanente și stabilit un dialog politic în interesele ambelor părți.
S-a convenit asupra stabilirii relațiilor de cooperare între Partidul „ȘOR” și Platforma „Pentru Moldova” cu „Rusia Unită”.
Părțile au subliniat că sunt deschise să contribuie, în continuare, pe toate căile, la dezvoltarea relațiilor constructive cu Rusia.
S-a convenit, de comun acord, asupra desfășurării, în timpul ce urmează, a unei conferințe în format video, în cadrul căreia vor fi discutate mai detaliat tot spectrul de probleme abordate la întâlnirea de astăzi, precum și în cadrul activității Grupului parlamentar de prietenie dintre Rusia și Moldova.
La invitația părții ruse, în timpul apropiat, reprezentanții Partidului „ȘOR” și cei ai Platformei „Pentru Moldova” vor efectua o vizită la Moscova.