Caz ieșit din comun în satul Fîrlădeni, raionul Hîncești. Primarul localității, care este din partea PSRM, a fost înjurat și luat la pumni de un localnic, aflat în stare de ebrietate. Potrivit edilului, bărbatul bătăuș ar fi fost pus la cale de către consilierii locali ai Blocului ACUM. Cazul a ajuns în vizorul poliției, iar făptașul a fost reținut pentru 72 de ore.
Potrivit primarului, incidentul a avut loc duminica trecută, în jurul orei 19:00.
PAVEL BARBOS, primarul satului Fîrlădeni, Hîncești: „Am plecat până la primărie ca să conectez căldura, să fie temperatura normală de lucru. Pe drum, persoana dată a început să vorbească urât, eu m-am d at jos, am discutat cu dumnealui, i-am spus că nu-i cult, m-am urcat în mașină, dumnealui a deschis ușa și m-a agresat în mașină”.
Ulterior, edilul a intrat în primărie, iar făptașul l-a urmat. În urma unor replici aprinse, bărbatul ar fi stricat mai multe obiecte din biroul primarului și l-ar fi luat la pumni.
PAVEL BARBOS, primarul satului Fîrlădeni, Hîncești: Acolo a început tot cu cuvinte necenzurate, a început a strica în stânga, în dreapta, a bate cu picioarele în ușă. Florile le-a dat jos, niște diplome le-a stricat, o vază, scaunele le-a dat jos. Am și eu lovituri la cap, la mână.
– Dar cum vă simțiți?
– Parcă normal, unele amețeli erau aseară, tensiunea s-a ridicat, mi-a dat urgența niște medicamente”.
Pavel Barbos recunoaște că pentru a se apăra, i-a dat și el câțiva pumni localnicului. Cert este că în urma încăierării, ambii au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar la fața locului a intervenit poliția și ambulanța. Oamenii legii au stabilit că făptașul era în stare de ebrietate.
CRISTINA VICOL, prin tel, ofițer de presă IP Hîncești: „Bărbatul a fost însoțit la Inspectoratul de Poliție Hîncești, pentru a fi supus testului alcoolscopic, a cărui rezultat a fost de 0,90 mg/l alcool în aerul expirat. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta riscă până la trei ani de închisoare sau muncă neremunerată”.
Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru huliganism. Primarul susține că bărbatul ar fi fost pus la cale de consilierii locali ai Blocului ACUM, ca să organizeze acest scandal.
PAVEL BARBOS, primarul satului Fîrlădeni, Hîncești: „Aceste conflicte le mână din urmă doi consilieri din Blocul ACUM, caută persane cu care am conflicte și le îndreaptă împotriva mea. Este părerea mea și eu mi-am făcut-o pe parcursul mandatului”.
Am încercat să luăm legătura cu unii consilierii locali ai Blocului ACUM, aceștia însă nu au fost de găsit, iar purtătorul de cuvânt al PAS, Aurica Jardan, nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne oferi un comentariu. Amintim că în luna ianuarie, primarul satului Merenii Noi din raionul Anenii Noi, Andrei Druzi, a fost atacat în propria locuință. O persoană necunoscută a dat foc la ușa apartamentului, iar edilul a fost găsit inconștient. Iar în luna martie, primarul din Floreni, raionul Anenii Noi, s-a încăierat cu câțiva angajați ai unei companii avicole din sat. Imaginile video cu altercațiile au fost postate pe rețelele de socializare.